1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:23
No menu items!

Klaus Iohannis nu se lasă și atacă din nou PSD pe tema Ținutului Secuiesc. PSD l-a reclamat pentru incitare la ură și dezbinare

spot_img

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că PSD continuă să promoveze legi care duc la o formă de autonomie a Ținutului Secuiesc, făcând referire la un al doilea proiect de lege adoptat tacit de Senat care prevede folosirea limbii maghiare în instituțiile publice din mai multe județe din Ardeal, precum și posibilitatea de a arbora steagul secuiesc.PSD a anunțat că l-a reclamat pe șeful statului la CNCD, pentru incitare incită la “ură, dezbinare și conflicte interetnice”.

„Am făcut niște afirmații și sper să fi fost bine înțeles. Eu nu am niciun fel de problemă cu persoanele de etnie maghiară. Îi cunosc pe mulți, am avut mulți colegi, am în continuare colegi, îi respect, marea majoritate sunt oameni de treabă, harnici, care își văd de ale lor. Problema pe care o am este cu politicienii, în special cu politicienii din PSD, care, culmea, au încercat să promoveze legislație care privește autonomia Ținutului Secuiesc (…).

 

Dar iată că vin dovezi că nu a fost o chestiune singulară. Culmea, în Senat a trecut, tot tacit, o altă inițiativă a UDMR care, practic, se constituie într-un cod administrativ paralel cu cel existent deja, un fel de cod administrativ în varianta UDMR. Acest cod administrativ introdus de UDMR în circuit parlamentar prevede, de exemplu, ce credeți, obligativitatea limbii maghiare în unele zone din Ardeal.

De data aceasta PSD nu poate să spună că nu a știut, fiindcă această inițiativă a trecut prin comisiile Senatului, unde membrii PSD au votat pentru”, a declarat Iohannis.

Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a precizat luni că în proiectul de modificare a Codului administrativ, care urmează să fie dezbătut în Camera Deputaţilor, nu există obligaţia de folosire a limbii maghiare ca a doua limbă oficială în Transilvania, „aceasta fiind o afirmaţie falsă, cu tentă de a scandaliza”, şi că modificările din proiect nu sunt noi sau secrete.

PSD a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu privire la declarațiile lui Klaus Iohannis, în care acuză partidul că, în complicitate cu Viktor Orban, a “vrut să dea Ardealul ungurilor”. Social-democrații atrag atenția că afirmațiile președintelui sunt în contradicție cu ce spunea în 2014, când cataloga astfel de afirmații, ca fiind “cretinisme”.