Preşedintele Klaus Iohannis va merge luni într-o vizită oficială de două zile în Spania, unde există una dintre cele mai mari comunități de români
Șeful statului va avea, timp de două zile, întâlniri cu regele Felipe al VI-lea, cu premierul Mariano Rajoy şi cu reprezentanţii comunităţii româneşti.
Presa din Spania relatează că după întrvederea de la Palatul Moncloa, cu premierul Mariano Rajoy, Iohannis și șeful guvernului spaniol vor susţine o conferinţă de presă comună.
Klaus Iohahnis se va întâlni şi cu reprezentanţi ai românilor, în Spania fiind una din cele mai mari comunităţi de români din lume. La cel de-al doilea tur al elegerilor din noiembrie 2014, în Spania au votat 82.744 de români, Iohannis fiind votta de peste 90% dintre aceștia.