-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:13
No menu items!

Klaus Iohannis își trimite fosta consilieră la CCR. Simina Tănăsescu îl înlocuiește pe Petre Lăzăroiu care a acuzat-o de presiuni în favoarea Președinției

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a Siminei Tănăsescu pentru un mandat de nouă ani care va începe la data de 9 iunie. Ea îl va înlocui la Curtea Constituţională pe judecătorul Petre Lăzăroiu.

Actualul judecător numit de preşedinte, Petre Lazaroiu, a fost numit la CCR pe 16 septembrie 2008 de Traian Băsescu, pentru un mandat de doi ani, după ce funcţia a rămas vacantă în urma decesului lui Petre Ninosu. Lăzăroiu a fost reînvestit pe 2 iunie 2010 pentru un mandat complet de 9 ani. Prin urmare mandatul acestuia expiră la data de 2 iunie a.c.

Simina Tănăsescu a fost consilier prezidenţial. Ea a demisionat în luna iunie 2018 din funcţia de consilier prezidenţial, în urma unui scandal provocat de o întâlnire controversată cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu.

Simina Tănăsescu a fost acuzată că a încercat să facă presiuni asupra judecătorului Curţii Constituţionale Petre Lăzăroiu, căruia i-a spus că „are o sarcină ingrată”, de a-i vorbi despre revocarea sa de la CCR, în acest sens fiind depusă o sesizare a unui ONG la Preşedinţie.

Petre Lăzăroiu afirmat atunci că, prin discuţia cu consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu despre revocarea sa din funcţie, este posibil să se fi dorit crearea unui conflict asupra mandatului său, ca să pună la îndoială decizia CCR care îl obliga pe Klaus Iohannis să o revoce pe din funcţia de procuror-şef al DNA pe Laura Codruţa Kovesi.

La scurt timp după izbucnirea scandalului, Administraţia Prezidenţială a anunţat că în discuţia pe care Simina Tănăsescu a avut-o cu judecătorul CCR, nu a reprezentat Preşedinţia României.