13.7 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025 - 16:40
No menu items!

Klaus Iohannis, cel mai bine plătit președinte al României. Ce pensie va încasa după ce pleacă de la Cotroceni

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a intrat recent în rândul pensionarilor români și, în curând, și în rândul foștilor președinți. El va beneficia de cea mai mare indemnizație încasată de un fost șef de stat al României.

Potrivit Legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui României în exerciţiu. Astfel, Iohannis va primi după plecarea de la Cotroceni de o indemnizație de peste 11.000 de lei.

Alte drepturi stabilite de lege sunt folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Pensie de profesor

Conform ultimei declarații de avere depuse de Klaus Iohannis în mai 2024, acesta a avut în ultimul an un salariu anual net de 186.749 lei, adică 15.562 lei lunar. În euro, la cursul de schimb din luna mai 2024, președintele României avea 3.131 de euro lunar, respectiv 37.000 de euro anual.

Soția sa, Carmen Iohannis, profesor de limba engleză la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu, a câștigat 49.553 lei, adică 4.129 lei lunar.

Pe lângă salarii, soții Iohannis au și venituri din chirii. Cei doi dețin mai multe proprietăși în Sibiu, care le aduc sume semnificative în fiecare an: trei apartamente de 84,6 mp, 253 mp și 67 mp, și trei case de locuit de 377 mp, 76 mp și 64 mp.

Preşedintele Klaus Iohannis a împlinit anul trecut 65 de ani, aceasta fiind și vârsta de pensionare pentru bărbați, potrivit legii în vigoare.

De altfel, încă din aprilie, el şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, din postul de profesor de fizică pe care îl ocupa la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”, din Sibiu.

El a fost profesor de fizică în perioada în perioada 1988 – 1997, după care a ocupat postul de șef al Inspectoratului Școlar Sibiu, iar, între 2000 – 2014, pe cel de primar al municipiului, conform biografiei de pe site-ul Administrației Prezidențiale, presidency.ro.

Portivit specialiștilor, după pensionarea din învățământ, Iohannis ar fi început să primească în jur de 8.500 de lei, după ce a adunat 42 de ani de muncă.

Cât primesc ceilalți foști șefi de stat

Foştii şefi de stat ai României care primesc indemnizație de la statul român pentru funcţia supremă deţinută sunt Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Cei doi încasează lunar în jur de 5.000 de lei.

Traian Băsescu a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a decizie de colaborare cu Securitatea.

„Am 55 de ani de muncă, din care 12 pe nave petroliere, cu grad de risc ridicat, cu grupa I si a II-a de muncă. N-am indemnizație de șef de stat. Eu am iești cu o pensie de 2.980 de lei în 2015. De atunci s-a indexat an de an. Nu am nicio altă pensie. Voi primi începând cu februarie anul viitor o pensie de 1.500 de euro de la Parlamentul European. Nu am nici pensie de fost deputat și senator, nici pensie de fost primar, nici indemnizație de fost președinte”, a declarat Traian Băsescu la o emisiune TV, anul trecut.

Fostul preşedinte al României a recunoscut că a pierdut indemnizația de fost șef al statului ca urmare a decizie de colaborare cu Securitatea ca poliție politică. „Am vorbit despre pensia mea mică, dar să nu credeți că sunt un om sărac. Mi-au luat indemnizația de președinte, să le fie de bine, casa nu era a mea, era a statului, să o țină la ei!”, a mai spus Traian Băsescu.

“Ce fac eu? Rămân în mandat”

România își va alege în luna mai al 5-lea președinte după Revoluție. Din anul 1989 și până în prezent România a avut patru președinți – Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Conform Constituției, președintele României poate ocupa funcția doar pentru două mandate consecutive, ceea ce înseamnă că, indiferent de rezultatul alegerilor, România va avea un nou președinte în 2025. Până atunci însă Klaus Iohannis rămâne la Cotroceni, unde beneficiază în continuare de salariul prevăzut pentru șeful statului.

„Ce fac eu? În Constituția României, citim la Articolul 83, alineatul 2: „președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de președintele nou ales”.

Concluzie: eu rămân în mandat până când va fi ales un nou președinte al României. Când noul președinte va depune jurământul, eu voi pleca de aici”, a anunțat Iohannis la finalul anului trecut, după ce alegerile prezidențiale au fost anulate prin decizia fără precedent luată de Curtea Constituțională.

Astfel, până la alegerile din luna mai, Iohannis ar urma să ocupe fotoliul de la Cotroceni, unde însă este liniște deplină. Iar, agenda oficiale publicată de Administrația Prezidențială vorbește de la sine.

Președintele Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a transmis mesaje publice de Ziua Culturii și de Ziua Unirii Principatelor Române, dar nu a mai avut nicio activitate publică.

Ultima activitate publică de pe agenda oficială a președintelui datează din 30 decembrie 2024, când a primit la Palatul Cotroceni o delegație condusă de senatorul american Christopher Coons.

Din momentul expirării mandatului, Iohannis a mai avut consultări cu partidele parlamentare, a desemnat premierul și a participat la ceremonia de învestire a noului guvern.

După 1 ianuarie, pe agenda oficială afișată de Administrația Prezidențială nu apare niciun eveniment public cu participarea președintelui Iohannis.

 

                                                                                                           Adina Bucur