1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:54
No menu items!

Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului legea privind alegerile. Ce excepții invocă pentru prelungirea mandatelor aleșilor

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, vineri, Parlamentului Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, deși legea a trecut de controlul de constituționalitate înaintea promulgării. Juriștii președintelui afirmă că se încalcă dreptul de a alege și de a fi ales, în contextul în care procedurile au fost deja declanșate, iar alegătorii din Diaspora au avut deja ocazia să se înscrie pentru votul prin corespondență.

Argumentele președinitelui:

  • În aplicarea acestor dispoziţii legale, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 744/2020, prin care a stabilit că data desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor este ziua de duminică, 6 decembrie 2020.
  • În prezent, există cetăţeni români pentru care deja a debutat şi se află în derulare exerciţiul dreptului de a fi ales, în condiţiile art. 37 din Constituţie. Faţă de aceasată împrejurare, apare evident faptul că orice intervenţie (cu excepţia vreunei situaţii ce ar justifica prelungirea de drept a mandului Parlamentului – starea de mobilizare, starea de război, starea de asediu sau cea de urgenţă) ce ar avea ca efect amânarea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor s-ar putea constitui într-un abuz şi o vătămare a drepturilor electorale ale cetăţenilor români, şi în special a celor din diaspora, în privinţa cărora procedurile sunt deja declanşate şi se află în etape avansate.
  • Distinct de considerentele de principiu ale Curţii Constituţionale, exprimate în Decizia nr. 678/2020, considerăm că opţiunea politică a Parlamentului de a da consistenţă drepturilor electorale prin stabilirea de către el însuşi a datei alegerilor nu poate fi detaşată de context, Parlamentul fiind obligat ca în adoptarea unei asemenea legi să ţină cont de întreaga jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în materie.
  • În contextul actual, considerăm că este fără echivoc că intervenţia legislativă – prin care se concretizează voinţa autorităţii legiuitoare de a deroga de la regula organizării alegerilor parlamentare în interiorul mandatului Parlamentului de 4 ani – survine cu mai puţin de un an până la data organizării alegerilor parlamentare la termen, respectiv cu mai puţin de 2 luni înainte de data expirării mandatului convocat prin Decretul Preşedintelui României nr. 1134/2016 privind convocarea Parlamentului României ales la data de 11 decembrie 2016 şi este de natură să bulverseze procesul electoral aflat în curs de derulare.
  • Într-o societate democratică, Codul bunelor practici în materie electorală consideră distinct şi expres că o analiză sub aspectul momentului în care intervin modificările legislative este necesară. Cu cât acest moment este mai apropiat de data organizării alegerilor, cu atât este mai puternică prezumţia că modificările respective au ca scop crearea unui beneficiu/avantaj pentru partidul politic care le-a adoptat, fiind dictate de interesele lui iminente, şi pot avea ca rezultat manipularea electoratului.
  • Deşi voinţa Parlamentului a fost aceea de a deroga de la regula stabilirii datei alegerilor de către Guvern, o regulă aplicată în toată perioada postrevoluţionară, apreciem că în situaţia în care Parlamentul îşi va păstra opţiunea înscrisă în legea transmisă la promulgare, în contextul actual este necesar ca o astfel de lege să fie adoptată în urma unui dialog instituţional real între Guvern şi Parlament. Acesta este cu atât mai important cu cât, dat fiind contextul excepţional traversat de România şi de întreaga lume, Guvernul este autoritatea care adoptă măsurile aferente combaterii efectelor crizei epidemiologice generate de pandemia de COVID-19 şi asigură implementarea lor. Din această perspectivă, decizia cu privire la data organizării alegerilor parlamentare nu poate fi luată decât în strânsă corelare cu aceste măsuri, Guvernul fiind singura autoritate care are capacitatea administrativă şi posibilitatea de a prezenta Parlamentului fundamentarea unei asemenea decizii.
  • Nu în ultimul rând, în situaţia în care Parlamentul României îşi păstrează opţiunea iniţială, ignorând aspecte esenţiale care ţin de exerciţiul unor drepturi fundamentale, de securitatea raporturilor juridice şi de o conduită loială constituţională, subliniem că, în forma adoptată de Parlament, legea supusă reexaminării generează suplimentar şi un efect neavut în vedere la adoptarea legii. Acesta se referă la incertitudinea tuturor procedurilor derulate până la momentul intrării în vigoare a legii, inclusiv la situaţia rambursării de către Autoritatea Electorală Permanentă a sumelor aferente cheltuielilor efectuate cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, în toate circumscripţiile electorale, precum şi cele efectuate la nivel central de către partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale în privinţa alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat.