Controversatul kimono are loc de cinste în istoria modei. De-a lungul timpului, forma sa evoluată a reflectat schimbările petrecute la nivel cultural şi social în Japonia. La origine, kimonourile erau realizate din fâşii de material în multe straturi, fiecare strat fiind atent elaborat. Au devenit populare în rândul femeilor şi al nobililor, iar influenţa clasei militare a adus schimbări majore în imaginea sa, simplificându-l. A fost introdusă mâneca scurtă, iar cantitatea de material s-a înjumătăţit. Mai târziu, ierarhia s-a impus în vestimentaţie şi kimonourile au devenit indicator de status, diferenţiindu-se prin culoare şi motive. În perioada Meiji, Japonia şi-a dezvoltat noi tehnici de fabricare a kimonourilor, iar în perioada celui de-al doilea Război Mondial, mătasea şi brocartul fin sunt conservate din lipsă de resurse financiare.
Femeile din Japonia aleg kimonourile şi în funcţie de anotimp – primăvara poartă culorii vii cu broderii florale din bumbac, toamna poartă nuanţe mai închise cu imprimeuri specifice sezonului, iarna poartă imprimeuri cu frunze de bambus, muguri de pin sau trandafiri înfloriţi, semne de noroc şi prosperitate. După procesul de fabricaţie, ocazia purtării şi materialele din care sunt confecţionate, kimonourile sunt clasificate pe categorii: formale de femei căsătorite – alb sau colorat, de mireasă, de femei necăsătorite, pentru vizite formale şi de doliu – simplu şi sobru. Portul tradiţional japonez este constituit din: robă, sandale din lemn cu talpă joasă, şosete până la gleznă, lenjerie intimă, guler special pentru zile călduroase, ornamente pentru păr – ace din jad, flori naturale sau mătase.
C.N.