Kim Kardashian, mama micuței North, creează o linie vestimentară pentru copii, iar articolele din această linie vor fi vândute la prețuri foarte accesibile, potrivit starpulse.com.
În timpul unei discuții online cu fanii, Kim Kardashian a fost întrebată dacă își îmbracă fetița de 7 luni doar cu haine scumpe, de designer. „Ea poartă orice. Am creat chiar și o linie vestimentară pentru copii ce cuprinde articole accesibile pentru toată lumea. Va fi lansată în luna martie. Copiii cresc foarte repede și este nevoie de hăinuțe ieftine pentru ei!”, a răspuns vedeta.
Kim Kardashian are experiență în lumea designului vestimentar, lansând de mai mult timp linia de articole pentru femei Kardashian Kollection, pe care a creat-o alături de surorile sale, Kourtney și Khloe.
C.A.