2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:19
No menu items!

Kika vrea să-și extindă rețeaua pe piața din România și în regiune

spot_img

Kika vrea să-și extindă rețeaua pe piața din România și în regiune

Retailerul de mobilă Kika și-a anunțat joi intenția de a-și extinde activitatea în România și în Europa de Sud-Est, într-un comunicat prilejuit de împlinirea 40 de ani de la înființarea companiei.

”Astăzi – cu cele 32 de magazine în Austria și un număr total de 23 de filiale în sud-estul Europei – Kika a devenit unul dintre liderii de piață europeni în domeniul comerțului cu mobilă. Planurile de expansiune și ideile inovatoare îi asigură perspective de succes”, potrivit unui comunicat de presă.

În prezent, firma are 32 de magazine în Austria și 23 în alte state – 6 în Ungaria, 7 în Cehia, câte 4 în Slovacia și Croația și câte unul în România și Serbia.

Compania a fost înființată în 1973, când s-a deschis primul magazin la Viena. Grupul Kika/Leiner este deținut de familia Koch, fiind o companie privată, adică nelistată, ceea ce face ca rezultatele financiare sau planurile de investiții să lipsească din comunicarea publică.

În prezent grupul are peste 7.000 de angajați și un portofoliu de peste 50.000 de produse. În 2012, grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 1,25 de miliarde de euro.

Cele mai recente date publice ale Ministerului de Finanțe arată că filiala din România – Kika Mobilier SRL – a avut în 2011 o cifră de afaceri de 46 milioane de lei și pierderi de 10 milioane de lei.

Principalii concurenți ai Kika pe piața de mobilă din România sunt Mobexpert, Ikea, Elvila, Neoset, Lemet și Casa Rusu.

Vlad Bârleanu