6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:32
No menu items!

Kievul respinge federalizarea asupra căreia insistă Moscova

spot_img

 Serghei Lavrov

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a reafirmat propunerea Moscovei de a organiza un dialog panucrainean pentru stabilirea principiilor reformei constituționale în această țară, într-o convorbire telefonică purtată marți cu șefa diplomației europene, Catherine Ashton, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe al Rusiei, citat de Ria Novosti.

Această convorbire telefonică a avut loc la inițiativa Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate, precizează agenția de presă menționată.

Partea rusă și-a reiterat propunerea de a lansa un veritabil dialog paneuropean cu toate forțele politice și toate regiunile din Ucraina în vederea elaborării principiilor universale acceptabile pentru angajarea unei reforme constituționale în fosta republică sovietică

Comunicat al Ministerului de Externe al Rusiei

Cei doi înalți oficiali au discutat în detaliu despre criza din Ucraina „în contextul unor posibile măsuri privind o contribuție internațională la reglementarea” acesteia.

La Washington, secretarul de stat american John Kerry a declarat marți că a ajuns la un acord cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov în privința desfășurării unei reuniuni cvadripartite în criza ucraineană săptămâna viitoare în Europa. „Am convenit cu ministrul rus de externe asupra organizării unei întâlniri în Europa cu reprezentanți ai UE și Ucrainei la care vom discuta căile de dezamorsare a situației și reforma constituțională în Ucraina”, a afirmat Kerry, într-un discurs susținut în Comisia senatorială pentru relații internaționale, transmite Interfax-Ukraina.

Kievul este dispus la o reglementare internațională a situației interne, dar respinge categoric ideea federalizării țării asupra căreia insistă Moscova.

Mai mult, Ministerul ucrainean de Externe cere Rusiei să „înceteze orice amestec în afacerile interne ale Ucrainei și să-și respecte angajamentele privind dezamorsarea situației”, într-o declarație dată publicității în ajun.

Autorităților ucrainene susțin că „agravarea situației în unele orașe din sud-estul Ucrainei este inspirată din exterior, având drept cauză activitatea subversivă a Federației Ruse”, potrivit agenției de presă ITAR-TASS.

Noile autorități de la Kiev se confruntă de mai multe zile cu pericolul secesionist în sud-estul țării, în special la Donețk, Lugansk și Harkov, unde manifestanți proruși cer organizarea unui referendum pentru alipirea la Rusia, după modelul Crimeii.

C.A.