8.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 15:08
No menu items!

Kerry: Capturarea unui presupus lider Al-Qaida la Tripoli, o operațiune „ adecvată şi legală”

spot_img

Kerry: Capturarea unui presupus lider Al-Qaida la Tripoli, o operațiune „ adecvată şi legală”

Secretarul de Stat american John Kerry a catalogat luni, la Bali, drept „adecvată şi legală” capturarea unuia dintre presupuşii lideri Al-Qaida în Libia, calificată de către autorităţile de la Tripoli drept o „răpire”, informează AFP.

Statele Unite fac „tot ceea ce le stă în putere şi ceea ce este potrivit şi legal” pentru a opri capăt ameninţării teroriste, a declarat Kerry în cadrul summitului Asia-Pacific, care are loc la Bali, în Indonezia.

Șeful diplomației americane a refuzat să spună dacă Tripoli a fost informat sau nu, afirmând doar că Washingtonul are obiceiul de a „nu intra în detalii” despre acest tip de operaţiuni cu guverne străine.

„Noi nu avem obiceiul de a intra în detalii cu privire la comunicările noastre cu guverne străine referitor la acest gen de operațiuni”, a afirmat el, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

Statele Unite au efectuat sâmbătă două raiduri, unul în Somalia, celălalt la Tripoli, care au condus la capturarea unui presupus lider al rețelei Al-Qaida, ceea ce a determinat Libia să ceară „explicații” Washingtonului.

Tripoli a calificat capturarea lui Abu Anas al-Libi, pe numele său adevărat Nazih Abdul Hamed Al-Raghie, drept „răpirea unui cetățean libian”

C.A.