-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:41
No menu items!

Kelemen Hunor: „Un singur lucru NU este posibil: UDMR să fie element de decor, să stăm noi cu pantalonii dați jos”

spot_img

Președintele UDMR Kelemen Hunor a ieșit furios de la negocierile cu PNL și PSD, după blocajul datorat ministerului Dezvoltării, portofoliu pe care maghiarii nu vor să îl cedeze. Liderul UDMR a susținut că iese din coaliție dacă ministerul dEzvoltării nu rămâne la UDMR, pentru că oricum, PSD și PNL au majoritate în Parlament și fără UDMR.

„UDMR rămâne la guvernare în aceste condiții?

Orice este posibil în această situație. Un singur lucru NU va fi posibil – UDMR să fie element de decor, nu e posibil să stăm cu pantalonii dați jos și așteptând poștașul zâmbind în fiecare lună! Acest lucru nu este posibil”, a declarat Kelemen Hunor.

Președintele UDMR a mai anunțat că acordul politic între cele trei partide s-a finalizat, acum urmând să continue negocierile doar pe premier și ministere.

„Fiecare face greșeli, dar în acest moment tebuie să depișim faza portofoliilor. Ne vom vedea cu colegii noștrii azi sau mâine și vom vedea”, a mai explicat liderul UDMR.

Kelemen Hunor s-a arătat convins că joia viitoare va exista un guvern, cu sau fără UDMR, PSD și PNL având majoritate în parlament.

„Nu e o chestiune de aritmetică, e o chestiune politică”, a mai declarat Kelemen Hunor.

Cu privire la anunțul lui Marcel Ciolacu, referitor la o retragere a PSD din discuții dacă se retrage UDMR, Kelemen Hunor a precizat că nu a solicitat ajutorul social-democraților la negocieri.

„Nu am cerut sprijinul nimănui. Stau destul de bine pe picioarele mele”, a mai explicat liderul UDMR.

Marilena Nedelcu