-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:35
No menu items!

Karatiștii de lux de la Primăria Sectorului 6

spot_img

La ultima şedinţă a Consiliului Local Sector 6, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a obținut peste 90.000 de euro pentru plata a 7 profesori de karate

karate

Direcția de Asistență Socială, condusă de Marius Lăcătuș a insistat, la ședința cu consilierii, aprobarea acestui buget din banii cetățenilor. Practic, cei șapte profesori de karate, care urmau să predea lecții de doar 4 ore pe săptămână, ar fi avut, fiecare, un salariu 6.000 de lei. La auzul sumelor, unii consilieri locali au spus că renunță la fotoliul de la primărie pentru un astfel de venit. 

Viceprimarul sectorului 6, Gabriel Petre, a cerut conducerii DGASPC să explice măcar câți copii vor fi incluși în Proiectul „Liga tinerilor karatişti”. Conform procesului verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local al Sectorului 6 din 16 februarie, Marius Lăcătuș a precizat că „beneficiarii finali sunt până la 500 de copii, dar nu numai copii care provin din serviciile de asistență, ci și copii din familii normale, cu venituri peste medie”. Între viceprimar și șeful DGASPC Sector 6 s-a iscat o discuție privind modul în care este gestionat acest proiect de asistență socială, din care fac parte și 250 de copii din familii care au venituri peste medie. Chiar dacă în discuții s-a invocat că profesorii care predau 8 ore pe zi la școli nu au venituri mai mari de 2.500 de lei pe lună, proiectul a fost adoptat. Așadar, din bugetul Primăriei Sectorului 6, 396.000 de lei se vor duce în buzunarele a 7 profesori de arte marțiale.

Dl Viceprimar: Domnule director, putem să facem o polemică pe subiectul ăsta până la sfârşitul şedinţei şi mai departe. Eu vreau să ştiu dacă acest proiect este într-adevăr un proiect de asistenţă socială sau este un proiect în beneficiul comunităţii, dar nu îl mai trecem la asistenţă socială pentru că de el beneficiază mai mulţi copii din familii normale, decât din familii defavorizate. Atâta tot, m-aţi lămurit. Dacă îmi daţi în scris, sunt mulţumit. (…).

D-na Butacu: Dl director, ne puteţi spune şi nouă câţi profesori se ocupă de acest proiect, vă rog?

Dl Lăcătuş: Ne uităm în proiect şi citim, imediat, nu le ştiu pe toate, dacă nu mă înşel eu, da, ar trebui să fie, sunt 7 profesori, dacă nu mă înşel, pentru că sunt 7 locaţii şi pentru fiecare locaţie există şi un profesor.

D-na Butacu: Şi salariul?

Dl Lăcătuş: Păi scrie în buget. 6.000 lei pe lună.

Dl Viceprimar: 60 de milioane salariul unui profesor.

Dl Eftimie: Toţi sau unul?

Dl Lăcătuş: Unul.

Dl Viceprimar: Vă răspund eu la întrebare. Unul.

D-na Surulescu: Vai de capul meu!

Dl Secretar: Mergem şi noi profesori.

Dl Lăcătuş: La una din locaţii, la palat, este vorba de 6000 pentru că sunt ore duble, iar la celelalte locaţii este vorba de aproape 4000 pentru că fac mai puţin, celelalte locaţii fiind sălile de sport care sunt trecute în cadrul proiectului, sunt formă de parteneriat cu Administraţia Şcolilor, nu se plăteşte nimic.

Dl Viceprimar: Dacă îmi daţi voie d-na Gaspar, ce salariu are un profesor în sectorul 6, d-na Petrescu, d-na Neacşu? Spuneţi-mi şi mie.

Dl Puşcaş: 2500 lei.

D-na Gaspar: Tu ca director.

Dl Viceprimar: Şi mergeţi 8 ore pe zi în fiecare zi la şcoală, cel puţin.

Dl Lăcătuş: Cred că întrebarea cea mai corectă, dacă vreţi să fim cinstiţi până la capăt, este aşa: cât cheltui cu un profesor? Pentru că vorbim de salariu, vorbim de impozite, vorbim şi de alte cheltuieli care sunt aici în acest buget. Faptul că profesorii, din punctul meu de vedere, au salarii foarte mici, aşa este, dar ţineţi cont de faptul că este un proiect şi nu este salariu. Da? De aici îşi plătesc toate dările la stat, îşi plătesc toate contribuţiile ş.a.m.d.

(…)

Dl Lăcătuş: Sunt două antrenamente cu fiecare grupă.

Dl Viceprimar: Adică 4 ore pe săptămână. D-na Neacşu, aveaţi o întrebare.

D-na Neacşu: În acest moment dl Viceprimar, sincer, nu mai sunt în stare să întreb nimic.

Sursa: proces verbal sector 6

Alexandru Maghiar

Sofia Marinescu