2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:11
No menu items!

Kabul: Un jurnalist suedez a fost împuşcat în cap în centrul capitalei afgane – UPDATE

spot_img

pistol

UPDATE

Un bărbat înarmat a împușcat mortal marți dimineață un jurnalist suedez în fața unui restaurant, într-unul dintre cele mai bine securizate sectoare ale capitalei afgane Kabul, transmite agenția Reuters, citând poliția și martori locali.

Jurnalistul stătea în apropierea unui restaurant libanez împreună cu șoferul și translatorul său când doi bărbați îmbrăcați în haine occidentale s-au apropiat de ei, iar unul l-a împușcat în ceafă de la o distanță de la care nu putea rata ținta, a povestit Zubir, un paznic de la restaurantul respectiv. Paznicul și un comerciant din apropiere au spus că a fost tras un singur foc de armă.

Doi suspecți au fost arestați, a anunțat colonelul de poliție Najibullah Samsour. Atacul a avut loc la doar câteva minute de mers de un alt restaurant libanez unde insurgenți talibani au omorât opt afgani și 13 străini în ianuarie, notează Reuters.

Cetăţeanul a fost împușcat în cap de către un bărbat înarmat, marţi dimineaţa, în centrul Kabulului, și a decedat, a precizat o sursă de la un spital, potrivit AFP.

„Am auzit un foc de armă şi am văzut un bărbat prăbuşindu-se”, a declarat martorul citat, sub protecţia anonimatului, adăugând că victima a fost spitalizată.

„Cadavrul unui străin a fost adus (marţi) dimineaţa la urgenţe”, a declarat pentru AFP un medic de serviciu la urgenţe de la un spital din capitala afgană, solicitând protecţia anonimatului.

„Tot ce știm este că a murit la Spitalul de Urgență după ce anterior fusese împușcat”, a precizat purtătorul de cuvânt-șef al poliției din Kabul Hashmatullah Stanekzai.

Atacul s-a produs în cartierul în care se află restaurantul „Taverna Libanului”, unde un comando sinucigaş taliban a comis un atac în februarie, omorând 21 de persoane.

C.A.