Acuzați de viol, trafic de persoane în formă continuată și de utilizarea violenței pentru a-și exploata victimele, frații Andrew și Tristan Tate au parte în România de o justiție complet ermetică, la secret, care îi protejează de ochii publicului.
Magistrații români, fie că este vorba despre tribunal, fie că este vorba despre Curtea de Apel București au ales să judece fiecare dintre cauzele care-i vizează pe frații Tate cu lacătul pe ușa instanței. Mai mult, judecătorii resping orice solicitare a presei legată de dosare, chiar și pe acelea care nu au legătură cu victime ce ar putea fi expuse, ci doar cu averea impresionantă pe care cei doi și-au construit-o în România din activitățile ilegale. Cauze în care interesul public primează pentru că ar ajuta nu doar societatea, ci în primul rând potențialele noi victime să recunoască modul de acțiune al traficanților și să evite să le cadă în plasă.
Să nu uităm că rețeaua de trafic și exploatare sexuală coordonată de frații Tate a putut funcționa doar datorită imaginii publice pe care cei doi au etalat-o inclusiv pe rețelele de socializare, unde au trecut drept oameni de afaceri bogați, modele de urmat, care se bucurau de o reputație bună până și în rândul vedetelor.
Această secretomanie a instanțelor în favoarea fraților Tate îi ajută pe cei doi să-și cultive în continuare imaginea unor personaje influente, care beneficiază de protecție la nivel înalt, ceea ce este doar de natură să intimideze victimele și martorii din dosarele instrumentate pe numele lor.
Președintele de complet, suveran pe dosar fără motivare
Secret. Acesta este cuvântul care descrie și decizia Curții de Apel București de a respinge solicitarea Sursa Zilei, care a cerut încheierea de ședință din 8 ianuarie anul acesta, prin care lui Andrew Tate i-a fost ridicat sechestrul asigurător de pe mai multe bunuri, inclusiv de pe mașinile de lux.
Andrew și Tristan, precum şi trei companii asociate, au fost părţi în apelul câştigat la Curtea de Apel Bucureşti. Este vorba de SC Ground Breaking Development SRL, Talisman Enterprises SRL şi The Cannon Run Limited.
Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel anulează hotărârea anterioară de instituire a sechestrului și o trimite spre rejudecare.
După ce a redactat decizia, președintele completului de la Secția I Penală a Curții de Apel București a respins solicitarea Sursa Zilei, invocând Ghidul de bune practici privind relația dintre sistemul judiciar și reprezentanții mass media, adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în 2019.
Judecătorul – președintele completului s-a prevalat, mai exact, de prevederile art. 48 din Ghid, care fac trimitere la art. 46 al aceluiași Ghid și anume:
“(1) Reprezentanţii mass-media pot consulta dosarele aflate pe rolul instanţelor, cu respectarea ordinii de solicitare şi a măsurilor de asigurare a integrităţii documentelor şi numai în măsura în care este posibilă punerea acestora la dispoziţie. Cererea se aprobă de către purtătorul de cuvânt al instanţei, cu consultarea preşedintelui completului sau, în lipsa acestuia, a preşedintelui instanţei.
(2) Refuzul consultării dosarului poate fi justificat de excepţiile menţionate în art. 46 şi va fi întotdeauna motivat.”
Cu alte cuvinte, președintele completului este suveran în cauză și a apreciat că documentul cerut nu poate fi pus la dispoziția presei pentru că, așa cum se arată la alin. 2 al art.48 și potrivit art. 46, “furnizarea de informaţii de interes public privind activitatea judiciară poate fi restrânsă în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale sau când o impun interesele minorilor ori protecţia vieţii private a părţilor în proces sau a altor persoane. Dreptul la liberul acces la informaţii de interes public poate fi restrâns şi atunci când, în împrejurări speciale, instanţa apreciază că publicitatea ar fi de natură să aducă atingere înfăptuirii justiţiei”.
Cum decizia solicitată se referea la o ridicare de sechestru și nu viza nici ordinea publică, nici securitatea națională, nici moralitatea, nici interesele minorilor, nici viața privată a părților din proces, înțelegem că instanţa, respectiv, președintele completului, „apreciază că publicitatea ar fi de natură să aducă atingere înfăptuirii justiţiei”.
Asta pentru că, atâta vreme cât judecătorul nu și-a motivat hotărârea de respingere a solicitării, deși era obligat conform art. 48, alin. 2 din Ghidul pe care l-a invocat, putem înțelege orice.
Chiar și că CSM ar trebui să revizuiască legislația prin care a conferit suveranitate deplină unor judecători ce împiedică presa să servească interesul public, nemotivat, dar invocând prevederi pe care ei înșiși le încalcă.
Raluca Dan