Justiţia statului New York, care l-a condamnat anul acesta pe Donald Trump în două dosare importante – unul penal, celălalt civil -, s-a pronunţat împotriva unor recursuri ale fostului preşedinte în vederea anulării celor două procese istorice.
În dosarul în care a fost condamnat penal, în primăvară, în procesul Stormy Daniels, procurorii newyorkezi de la Manhattan vor ca procedura să fie ”îngheţată” până la sfârşitul celui de-al doilea mandat al celui de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, la 20 ianuarie 2029, relatează AFP și news.ro.
”Această Curte trebuie să respingă recursul apărării vizând anularea «imediată» a inculpării şi verdictul vinovat pe care l-a decis juriul doar pe baza rezultatului ultimelor alegeri prezidenţiale”, a pledat procurorul din Manhattan, Alvin Bragg.
”Nu există, în prezent, nicio bază a unei astfel de anulări înaintea învestirii acuzatului (20 ianuarie), pentru că nu există imunitatea unui preşedinte ales”, denunţă magistratul în argumente adresate judecătorului tribunalului penal din Manhattan, Juan Merchan.
”Şi chiar după învestire, imunitatea sa temporală de preşedinte în funcţie nu justifică mai mult îndepărtarea în mod radical a unui verdict vinovat votat în unanimitate de către juraţi şi radierea dintr-o lovitură de pix a tuturor etapelor încheiate ale acestei proceduri penale”, explică procurorul.
Avocaţii lui Donald Trump au invocat săptămâna trecută o graţiere prezidenţială acordată de către Joe Biden fiului său, Hunter, pentru a-i cere judecătorului Merchan ”să anuleze imediat inculparea şi verdictul juriului”.
Viitorul preşedinte a fost găsit vinovat penal, în mai, de efectuarea unor plăţi ascunse în valoare de 130.000 de dolari, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016, către o fostă actriţă porno, Stormy Daniels, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unui raport sexual cu zece ani mai înainte.
Trump a negat mereu această relaţie sexuală. El a catalgat acest dosar drept ”fals” şi şi-a acuzat adversarii politici de instrumentalizarea justiţiei din New York, un stat democrat.
Condamnat o dată penal și de trei ori în civil în New York
Pronunţarea pedepsei sale a fost amânată în mai multe rânduri şi rămâne în suspans, după ce a apărarea a folosit toate recursurile posibile.
Procurorul Bragg îi propune astfel judecătorului ”aranjamente” pentru ca procedura penală să nu ”apese” asupra celei de a doua preşedinţii a lui Trump, şi anume ca condamnatului să nu i se aplice o ”pedeapsă cu încarcerarea” sau ca ”procedura să fie suspendată pe timpul mandatului” de patru ani.
Condamnat într-un rând penal şi în trei rânduri civil la New York, orizonul judiciar la nivel federal al lui Donald Trump s-a înseninat complet dup abandonarea a cel puţin două proceduri penale, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale, care a lărgit la 1 iulie domeniul de aplicare al imunităţii prezidenţiale şi în urma alegerilor de la 5 noiembrie.
În civil, el a fost condamnat în februarie de justiţia din Manhattan să plătească amenzi în cuantum de 454 de milioane de dolari, împreună cu fiii săi Eric şi Donald Jr., după ce au fost găsiţi vinovaţi de fraude financiare în imperiul lor imobiliar Trump Organization.
Adina Bucur