Justin Bieber, care se află în Perth, Australia, pentru un concert din cadrul turneului său internațional, a jignit o tânără aflată în costum de baie la piscină, numind-o „balenă eșuată”, potrivit unui martor cazat și el la hotelul Hyatt Regency, precum Bieber, scrie news.com.au.
Artistul se afla alături de personalul său la piscina hotelului, fiind auzit de Helen Robinett când a jignit-o pe una din cele patru tinere care stăteau la plajă, în costum de baie. Inițial el a întrebat-o dacă este din Hawaii, iar ulterior i-a spus că arată ca o „balenă eșuată”.
Tânăra a părăsit piscina în lacrimi și a fost îndemnată de Helen Robinett să depună o plângere la administrația hotelului, însă ea a refuzat, motivând că este o admiratoare a lui Justin Bieber si că nu vrea să-i facă rău. În plus, una dintre prietenele tinerei, i-a spus artistului că îi este greu să creadă că idolul ei a putut să jignească în așa fel, însă Justin Bieber a replicat: „Fă-ți rost de un alt idol”.
C.A.