4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 15:58
No menu items!

Jurnaliști executați în stil mafiot și îngropați în Ecuador

spot_img

Jurnaliști executați în stil mafiot și îngropați în Ecuador! Autorităţile columbiene au identificat cadavrele a trei ecuadorieni – doi jurnalişti şi şoferul lor – răpiţi la 26 martie, transmite dpa, preluând mass media locală.

Jurnalistul Javier Ortega, fotograful Paul Rivas şi şoferul Efrain Segarra, care lucrau pentru cotidianul ecuadorian El Comercio, au fost răpiţi în partea ecuadoriană a graniţei şi asasinaţi câteva zile mai târziu.

Cadavrele lor au fost găsite săptămâna trecută în trei morminte de partea columbiană a frontierei între cele două ţări. ‘Această crimă oribilă nu va rămâne nepedepsită’, a promis luni procurorul general al Columbiei, Humberto Martinez.

Răpirea şi asasinarea celor trei sunt atribuite uneia din cele câteva grupări disidente din fosta gherilă FARC (Forţele Armate Revoluţionare Columbiene). În jur de 7.000 de luptători ai FARC au depus armele după acordul de pace semnat cu guvernul columbian în noiembrie 2016. Iniţial s-a relatat că gruparea disidentă a cerut Ecuadorului, în schimbul celor trei, eliberarea unora dintre membrii săi care fuseseră arestaţi.

Alex Militaru