-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:22
No menu items!

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu vrea în libertate. Curtea Supremă judecă miercuri recursul acesteia la decizia de arestare

spot_img

Magistrații Curții Supreme iau în discuţie miercuri recursul judecătoarei Veronica Cîrstoiu şi al fiului acesteia, Florin Cergan, la decizia prin care au fost arestaţi preventiv de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB), sub acuzațiile de luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă.

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu şi fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestaţi preventiv, la sfârşitul săptămânii trecute, de magistraţii CAB, după ce Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat, la solicitarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), reţinerea şi arestarea preventivă a judecătoarei de la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală.

Aceasta este acuzată de luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă în dosarul privind o mită de peste un milion de euro.

Potrivit DNA, din rezoluţia de începere a urmăririi penale rezultă că persoane interesate în soluţionarea favorabilă a unor dosare penale, aflate pe rolul instanţelor de judecată, prin intermediar, au remis, în mai multe tranşe, sume de bani în cuantum de peste 1.000.000 euro în scopul obţinerii unor soluţii favorabile în cauze penale.

„În acest context, la seara zilei de joi, una din tranşele de bani, în cuantum de 50.000 euro, a fost primită de Florin Cergan pentru a o remite mamei sale Veronica Cîrstoiu. Aceasta, la rândul său, potrivit înţelegerii cu persoanele implicate şi interesate, urma să transmită această tranşă unuia dintre judecătorii învestiţi cu judecarea uneia dintre cauzele respective”, a arătat DNA.

R.D.