1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:49
No menu items!

Judecătoarea care l-a arestat pe Mircea Băsescu, la spital în urma unui accident rutier

spot_img

Accidentul a fost provocat de judecătoarea Brândușa Gheorghe, pe Bulevardul Unirii, din Capitală, chiar în fața Tribunalului București, instanța unde lucrează magistratul

accident-rutier

Judecătoarea Brânduşa Gheorghe, de la Tribunalul Bucureşti, care a dispus arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu, a fost implicată, miercuri, într-un accident rutier. Ea a fost transportată la spital, după ce a acuzat dureri de spate.

Accidentul a avut loc pe Bulevardul Unirii, chiar în faţa instanţei la care lucrează Brânduşa Gheorghe. Surse din poliție au precizat că judecătoarea, aflată la volanul maşinii sale, a vrut să vireze la stânga, însă nu s-a asigurat şi a fost lovită lateral de un alt şofer care venea din spate.

Pe Bulevardul Unirii a avut loc un accident în care au fost implicate două autoturisme. Potrivit declaraţiilor martorilor, unul dintre conducătorii auto, şi anume o femeie, nu a acordat prioritate, fapt pentru care s-a ajuns la această coliziune.

Diana Sarca
purtător de cuvânt al Brigăzii de Poliție Rutieră a Capitalei

Tribunalul Bucureşti a decis, pe 20 iunie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, sub acuzația de trafic de influenţă, şi a lui Marian Căpăţână, pentru complicitate la această infracţiune.

R.D.