-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:04
No menu items!

Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu: „Am fost interceptat”

spot_img

Judecătorul constituțional Petre Lăzăroiu a declarat, duminică seara, la emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3, că, în 2007, a fost interceptat pe un mandat pe siguranţă naţională, într-un dosar care nu îl viza, deşi nici până acum nu a fost înştiinţat oficial că a fost ascultat.

Petre Lăzăroiu a admis că I se poate deschide oricând un dosar la DNA. „Se poate întâmpla orice. Adică vine unul şi face un denunţ, se formează un dosar”, a spus judecătorul, relatând despre dosarul în care a fost interceptat, în 2007. „Am fost interceptat cu autorizaţie de la Înalta Curte, pe siguranţă naţională. Îl interceptau pe Borbely. Era atunci o problemă cu directoarea lui de investiţii. Şi eu voiam să cumpăr o cabană de vânătoare, undeva prin Covasna. Şi zic, am şi eu nişte bani în depozit şi mă mut la ţară. Îmi plăcea ideea. Şi l-am întrebat ai? Era prin 2007 când s-a decis ca toate cabanele care nu înghit bani să fie scoase la vânzare. Dacă ai şi dacă e pot fi scoase la vânzare? Zice, lasă-mă să verific. Peste o săptămână îmi zice, domnule nu mi-am imaginat niciodată că sunt câteva de cabane. M-a pus în legătură cu directorul adjunct de la păduri. Şi el mi-a zis, domnule ştiţi că e o problemă, trebuie să facem carte. Am zis scoateţi-o că eu banii pe care îi am (…) şi dacă e, mă mai împrumut la bancă şi dacă nu îmi ajung, atunci asta e, renunţ, dacă nu pot să acopăr cât mi-e plapuma”, a povestit Petre Lăzăroiu, la Antena 3.

Judecătorul CCR a spus că nici după nouă ani nu a fost anunţat că a fost interceptat. „Deci acestea erau discuţiile mele cu Borbely. Şi el fiind interceptat, că ştiţi cum e, el fiind interceptat ajungi şi tu. Şi bineînţeles că am căzut acolo în plasa interceptărilor şi s-a dus la preşedinte, la Băsescu. A zis, domnule ştii cutare, cutare. (…) Dacă ăsta are probleme penale, Lăzăroiu, se duce la ÎCCJ şi îl scapă. Asta se întâmpla de sărbătorile de Paşte, în aprilie 2011 şi m-a chemat şi mi-a zis vezi că s-a dat mandat de interceptare. Ştiu şi cine l-a dat. Vă daţi seama că atunci când se dă un mandat de interceptare, atunci trebuie să existe un dosar. Vă imaginaţi că mă uitam în faţa casei să văd dacă sunt mascaţii. Nu am făcut nimic. N-avem nicio treabă, doar că picasem în plasa interceptărilor. Dar şi după iunie-iulie m-au chemat. Au zis, stai liniştit că s-a văzut că nu eşti de vină. Incredibil, dar adevărat. Nici până în ziua de astăzi nu mi-au spus că am fost interceptat”, a mai spus Lăzăroiu.

Valeriu Motoc