1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:59
No menu items!

Judecarea contestaţiei lui Adrian Năstase a fost amânată

spot_img

amânarea contestației

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat pentru 5 noiembrie judecarea contestaţiei în anulare formulată de fostul prim-ministru, Adrian Năstase. Decizia a fost luată deoarece motivarea deciziei prin care acesta a fost condamnat nu a fost încă redactată.

Avocatul lui Adrian Năstase a solicitat membrilor completului să facă demersuri pentru a grăbi motivarea deciziei, arătând că s-a depăşit termenul rezonabil. Avocatul a mai spus că a făcut 11 cereri în acest sens.

Acesta a mai adăugat că, dacă magistraţii nu vor motiva decizia până în luna decembrie, când se împlinesc şase luni de la condamnare, nu mai pot contesta soluţia la CEDO, acesta fiind şi termenul limită.

Fostul premier nu a fost prezent luni la ÎCCJ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul ‘Trofeul calităţii’.
Adrian Năstase a încercat să se sinucidă în seara zilei de 20 iunie, în momentul în care un echipaj de poliţie a venit în imobilul acestuia din strada Zambaccian, pentru a-l conduce în arest, după ce a fost condamnat la doi ani închisoare în dosarul ‘Trofeul calităţii’.