Judecătorul Mircea Puşcaş, de la Curtea de Apel Oradea, acuzat că ar fi cerut unei persoane judecate în mai multe dosare 51.500 de euro, promiţând că intervine la magistraţi pentru soluţii favorabile, va fi cercetat în libertate.
Curtea de Apel Oradea a respins, sâmbătă seară, cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare a judecătorului Puşcaş, considerând că măsura este netemeinică şi că nu sunt indicii şi probe care să o susţină. Din aceleaşi motive, Curtea de Apel Oradea a respins şi cererea de arestare a lui Marcel Piştuca, cel prin intermediul căruia judecătorul urma să primească banii, reţinut şi el de DNA.
Magistraţii Curţii de Apel Oradea au decis însă în cazul ambilor acuzaţi obligaţia de a nu părăsi ţara.
Procurorii DNA au cerut arestarea judecătorului Mircea Puşcaş, de la Curtea de Apel Oradea, după ce acesta ar fi cerut unei persoane judecate în mai multe dosare 51.500 de euro, din care ar fi primit 21.500 de euro, promiţând că intervine la magistraţi să dispună soluţii favorabile.
DNA a precizat într-un comunicat de presă că Serviciul Teritorial Oradea îi cercetează pe judecătorul Mircea Puşcaş, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, şi pe Marcel Piştuca, pentru complicitate la trafic de influenţă. În Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, procurorii arată că, în 2009, Mircea Puşcaş, în acel an judecător la Tribunalul Bihor, a pretins şi primit 1.500 de euro de la o persoană judecată într-un dosar penal, denunţător în acestă cauză, căreia i-a spus că poate interveni la un judecător de la o instanţă din Oradea pentru a-l determina să pronunţe o pedeapsă cu suspendare condiţionată.
De asemenea, procurorii îl acuză pe judecătorul Mircea Puşcaş că, în 2011, ar fi pretins 50.000 de euro, prin intermediul lui Marcel Piştuca, pentru a interveni pe lângă judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea şi a-i determina să pronunţe faţă de acelaşi denunţător o soluţie de achitare într-o altă cauză penală.
Din cei 50.000 de euro ceruţi, judecătorul ar fi primit de la denunţător 20.000 de euro, atât direct, cât şi prin intermediul lui Marcel Piştuca, iar diferenţa, pe care urma să o primească la soluţionarea cauzei, nu a mai fost dată. Persoana care i-ar fi dat mită judecătorului Mircea Puşcaş a fost condamnată definitiv la o pedeapsă cu închisoarea. De asemenea, la scurt timp, instanţa de judecată l-a condamnat pe denunţător la pedeapsa cu închisoarea şi în cauza penală pentru a cărei soluţionare favorabilă acesta i-ar fi dat lui Mircea Puşcaş 1.500 de euro în 2009.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat, pe 24 ianuarie, arestarea preventivă a lui Mircea Puşcaş. Procurorii le-au adus la cunoştinţă celor doi acuzaţiile din dosar şi au dispus, pe 25 ianuarie, reţinerea lui Marcel Piştuca.
R.D.