-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:37
No menu items!

Judecătorul Ionuţ Matei, avizat favorabil de CSM pentru funcţia de vicepreşedinte al Curții Supreme

spot_img

justitie

Judecătorul Ionuţ Matei a fost avizat favorabil, luni, cu unanimitate de voturi, de membrii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru postul vacant de vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Propunerea ca judecătorul Ionuţ Matei să ocupe funcţia vacantă de vicepreşedinte al instanţei supreme va fi înaintată preşedintelui Traian Băsescu, în vederea semnării decretului de numire a acestuia.

În cadrul interviului susţinut în faţa Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, Ionuţ Matei a arătat că este nevoie de găsirea unui spaţiu adecvat pentru desfăşurarea şedinţelor de la ICCJ. El a menţionat că, în prezent, la Înalta Curte, este alocată Secţiei Penale doar o singură sală de şedinţă.

„Există demersuri, care sunt într-o fază avansată de concretizare, pentru obţinerea unui spaţiu în cadrul Palatului Parlamentului. Văd această soluţie ca o soluţie temporară. Cred că Înalta Curte are nevoie de un sediu propriu, construit de la zero sau reamenajat separat de alte soluţii de acest gen. (…) În măsura în care acest lucru se va întâmpla, adică spaţiul acesta va fi alocat Înaltei Curţi, mi-aş dori păstrarea şi a actualului sediu al ICCJ şi destinarea lui în totalitate Secţiei penale sau activităţii în materie penală desfăşurată la Înalta Curte, pentru că înţeleg prin asta şi completele de cinci, şi completele de recurs în interesul legii”, a spus Ionuţ Matei în faţa membrilor Secţiei pentru judecători a CSM.

Referitor la obiectivele pe care şi le-a asumat, Ionuţ Matei a spus că principala preocupare „ţine de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, impactul acestei noi legislaţii”.

„Pe lângă acest element de noutate, să continui ceea ce s-a întâplat bun la Înalta Curte până acum. Mă refer la unificarea jurisprudenţei şi continuarea judecării dosarelor de mare corupţie, într-un ritm alert. Aici voi avea unul dintre completele de cinci judecători spre a fi prezidat, iar în cazul unificării practicii, completul care va judeca recursul în interesul legii”, le-a spus jurnaliştilor Ionuţ Matei, la finalul interviului.

Lucian Mera