6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:08
No menu items!

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu este doar vârful aisbergului. Investigațiile DNA duc la Curtea Supremă

spot_img

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel București – pentru care procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au cerut vineri arestarea – este doar vârful aisbergului, au dezvăluit pentru Sursa Zilei surse judiciare. Potrivit surselor citate, de ancheta DNA sunt vizate trei filiere de avocați și magistrați, iar investigațiile merg până la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Sumele primite drept mită de către membrii celor trei filiere investigate de DNA însumează peste 1.000.000 de euro. De altfel, într-un comunicat remis vineri, DNA lasă să se înțeleagă că judecătoarea și fiul ei nu sunt singurii vizați în cadrul anchetei. “Din Rezoluția de începere a urmăririi penale întocmite de procurori rezultă că persoane interesate în soluționarea favorabilă a unor dosare penale, aflate pe rolul instanțelor de judecată, prin intermediar, au remis, în mai multe tranșe, sume de bani în cuantum de peste 1.000.000 euro în scopul obținerii unor soluții favorabile în cauze penale”, se arată în comunicatul DNA.

Pe de altă parte, judecătoarea Veronica Cîrstoiu nu are tocmai un trecut fără pete. În decembrie anul trecut, Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a propus Secției pentru judecători sancționarea acesteia – cu sancțiuni care puteau merge până la excluderea din magistratură – pentru „exercitarea funcției cu gravă neglijență prin încălcarea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil a normelor de drept procesual”. Aceleași sancțiuni au fost propuse de Inspecția Judiciară – într-un raport care se întinde pe câteva zeci de pagini (VEZI AICI RAPORTUL INSPECȚIEI JUDICIARE) – și pentru două dintre colegele Veronicăi Cîrstoiu, de la Secția I Penală a Curții de Apel București: Liliana Bădescu și Dumitrița Piciarcă.

Cele trei magistrate au fost investigate de Inspecția Judiciară după ce au anulat executarea condamnarii a șapte ani de închisoare, primită de Dinel Nuțu (Staicu), în dosarul fraudării Băncii Internaționale a Religiilor (BIR).

Secția pentru judecători a CSM (condus la acea dată de magistratul Alina Ghica) a respins însă, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară și le-a dat câștig de cauză celor trei judecătoare. Inspecția Judiciară a atacat decizia CSM la Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un dosar civil înregistrat în ianuarie 2013. Procesul se află în faza de recurs care ar urma să se judece pe 30 septembrie anul acesta.

După decizia de respingere a acțiunii Inspecției Judiciare, Alina Ghica a decis transferul judecătoarei Veronica Cîrstoiu la Secția de Contencios Administrativ a Curții de Apel București, pe care Ghica a condus-o. După jumătate de an de activitate în cadrul acestei secții, Cîrstoiu a revenit recent la Secția I Penală a Curții.

Pentru anularea condamnării lui Dinel Staicu, Veronica Cîrstoiu, Liliana Bădescu și Dumitrița Piciarcă au fost, inițial, puse sub învinuire de procurorii DNA pentru abuz în serviciu și favorizarea infractorului, însă, în final, au fost scoase de sub urmărire penală.

Ancheta de acum DNA pare o continuare a investigațiilor care au dus la arestarea judecătoarelor Antoanela Costache și Viorica Dinu de la Tribunalul București. Cu atât mai mult cu cât ancheta în cazul acestora a început tot de la o decizie (de această dată de eliberare din arest) favorabilă omului de afaceri Dinel Staicu. De altfel, în dosarul care le viza pe cele două magistrate a fost pus sub acuzare pentru dare de mită și fratele lui Dinel Staicu, Marian Staicu.

Coincidență sau nu, Dinel Staicu are trei acțiuni de contestație în anulare pe rolul instanțelor, una dintre acestea urmând să fie judecată chiar vineri, 9 august 2013.

Pe 13 martie anul acesta, Sursa Zilei dezvăluia că Veronica Cîrstoiu a făcut parte și din completul care a decis eliberarea din arest a fostului ofițer de Securitate Dragoș Diaconescu, pus sub acuzare de procurorii DIICOT în dosarul bancherilor.

Mihaela Chiper/Raluca Dan