-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:41
No menu items!

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu și fiul ei, în aceeași dubă, la DNA FOTO GALERIE

spot_img

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, suspendată din funcție, a fost audiată, marți, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), în dosarul în care a fost reținută, alături de fiul ei, Florin Cergan, pentru fapte de corupție. De altfel, și acesta a fost adus, la audieri, în aceeași dubă în care se afla mama sa.

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu a fost scoasă din arest marți dimineață și a fost adusă, sub escortă și cu mâinile încătușate, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiată în dosarul în care a fost arestată pentru că ar fi primit mită peste 1,2 milioane de euro.

Pe 15 august, magistrații Curții Supreme au decis ca judecătoarea – suspendată, între timp, de CSM din funcția pe care o ocupa la Curtea de Apel București – și fiul acesteia, Florin Cergan, arestat în aceeași cauză, să rămână după gratii.

Potrivit DNA, Veronica Cîrstoiu ar fi primit, prin intermediari, suma de 1,2 milioane euro, pentru a da soluţii favorabile în dosare penale, printre care şi în cel în care a fost revizuită condamnarea la şapte ani închisoare a lui Dinel Staicu.

Anchetatorii arătau că avocata Adriana Dascălu, cea care a intermediat mita către judecătoarea Veronica Cîrstoiu, îi ceruse iniţial 2,5 milioane de euro lui Dinel Staicu pentru o hotărâre favorabilă acestuia, însă a primit 1,2 milioane de euro.

În perioada august 2011 – ianuarie 2012, Adriana Dascălu a pretins de la Dinel Staicu suma de 2.500.000 euro, diminuată, ulterior, la 2.000.000 euro şi, apoi, la 1.500.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor Veronica Cîrstoiu, și alți judecători de la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, pentru a-i determina să pronunţe, în calitate de membri ai aceluiaşi complet de judecată, o hotărâre favorabilă sus-numitului

Referat DNA

Pe 9 august, surse judiciare declarau pentru Sursa Zileijudecătoarea Veronica Cîrstoiu este doar vârful aisbergului și că investigațiile procurorilor DNA duc la Curtea Supremă.

Andrei Tudor

Foto Liviu Untaru