Magistratul ar fi comis câteva erori procedurale la ultimele termene din Dosarul ICA
Judecătoarea Camelia Bogdan, cea care a pronunțat sentința în Dosarul „Telepatia” a picat de cel puțin două ori examenul de promovare la Curtea de Apel București, reușind abia pe 1 iunie să ajungă pe scaunul din care a dat „decizia istorică” din Dosarul ICA.
După cel puţin două încercări eşuate, în 2013, Camelia Bogdan a primit a doua notă de intrare, pe 1 iunie 2014, la examenul de promovarea ca judecător de execuţie la Curtea de Apel Bucureşti. Pentru ca aceasta să poată face parte din completul desemnat să judece dosarul ICA a fost nevoie însă de pensionarea judecătorului Florică Duţă (fostul partener de complet al lui Stan Mustaţă).
Sursa Zilei a solicitat CSM (forul care gestionează cariera magistraţilor) să comunice notele obţinute de judecătoarea Camelia Bogdan la cele două concursuri de promovare desfăşurate în martie şi noiembrie 2013, magistratul figurând în tebelul celor care îndeplineau condiţiile de înscriere la examene. Locul 37, în lista candidaţilor care îndeplineau condiţiile pentru promovarea la CAB, în noiembrie 2013, şi locul 24 în lista pentru sesiunea din primăvară.
Ca urmare a adresei dumneavoastră înregistrată la CSM privind rezultatele obţinute de Camelia Bogdan, judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, la concursurile de promovare în funcţii de execuţie desfăşurate la data de 3 martie 2013 respectiv 10 noiembrie 2012 vă comunicăm următoarele:
(…)
Potrivit dispoziţiilor art 25 alin 4 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr 621/2006, afişarea rezultatelor probelor de concurs se realizează prin folosirea unor coduri atribuite candidaţilor, exepţie făcând clasamentul final.
(…)Verificările efectuate au relevat faptul că numele doamnei judecătoare Camelia Bogdan nu este evidenţiat în cuprinsul clasamentelor finale care conţin numele candidaţilor declaraţi promovați, aferente celor două concursuri menţionate de dumneavoastră
CSM
Răspuns pentru Sursa Zilei
Informaţiile neoficiale obţinute de Sursa Zilei arată că judecătorul Camelia Bogdan nu a picat la limită sub bara admişilor la concursurile din 2012 şi 2013, ci cu medii în jurul notei 7.
Greşeli strategice ale judecătorului Cameliei Bogdan:
1. Publicarea pe un site de specialitate a unui articol, considerat studiu, sub titlul: „Reflecţii asupra unor situaţii de incompatibilitate a judecătorului în legea procesual penală”. Articolul explică deciziile magistratului din două dosare penale : „ICA” abia soluţionat definitiv, dar nemotivat, şi „Loteria”- aflat în judecarea altui complet.
2. La reuniunea de la Ambasada SUA din 4 iulie 2014, Camelia Bogdan a venit însoţită de echipa de la DNA, în frunte cu Laura Codruţa Kovesi. Judecătorul învestit, la acea dată, de trei zile cu dosarul ICA a plecat de la întâlnire însoţită de preşedinta ÎCCJ Livia Stanciu.3. Completul de judecată din care făceau parte Camelia Bogdan (9,425 la concurs) şi Alexandru Mihai Mihalcea (9,525 la concurs) a respins „de pe scaun” (ca inadmisibilă) cererea de recuzare înaintată de avocaţii lui Dan Voiculescu după extinderea sechestrului instituit în timpul urmăririi penale de procuror. Recuzarea nu a mai fost trimisă, cum cere procedura (art 68, alin 5) altui complet.
4. Fostul procuror general al României, Laura Codruţa Kovesi, a reclamat-o, în 2011, pe Elena Burlan (judecător la Tribunalul Bucureşti) după ce aceasta a admis o cerere de recuzare împotriva Cameliei Bogdan, eliminând-o pe aceasta din dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu. Inspecţia judiciară a clasat sesizarea.
5. 6 iunie 2013 – Camelia Bogdan este scoasă din dosarul Gheoghe Copos, şefa Secţiei Penale a Tribunalului Bucureşti, Anca Saru (învestită cu soluţionarea recuzării) considerând că s-a antepronunţat atunci când insista în sala de judecată să fie extins sechestrul în dosarul „Loteria”.
Mihaela Chiper