7.4 C
București
marți, 26 noiembrie 2024 - 15:57
No menu items!

Judecătorul Mircea Pușcaș, martor mincinos într-un dosar de corupție

spot_img

Judecătorul Mircea Pușcaș, martor mincinos într-un dosar de corupție

Cercetat în libertate pentru fapte de corupție, judecătorul Mircea Puşcaş, de la Curtea de Apel Oradea, a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă într-un dosar în care un poliţist bihorean este acuzat de trafic de influenţă.

Astfel, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au anunțat marți, într-un comunicat de presă, că au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Florian Rob, ofiţer de poliţie judiciară, la data comiterii faptelor şef al Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Salonta din Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bihor, acuzat de trafic de influenţă.

Alături de Florian Rob va fi judecat însă și Mircea Puşcaş, judecător la Curtea de Apel Oradea, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de mărturie mincinoasă, se arată în comunicatul de presă al DNA.

Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada dintre sfârşitul lui 2011 şi începutul anului 2012, Florian Rob a pretins de la două persoane, care ulterior l-au denunţat, 1.000 de euro şi alte foloase nepatrimoniale pentru o altă persoană.”În schimb, acesta a lăsat să se înţeleagă că îşi va exercita influenţa asupra judecătorilor ce compuneau completul învestit cu judecarea recursului într-o cauză penală în care cele două persoane erau inculpate, astfel încât să pronunţe o hotărâre cu pedepse mai blânde faţă de cele ce fuseseră aplicate de instanţa de fond”, au explicat procurorii în documentul citat.

Pe 28 februarie 2012, completul de judecată de la Curtea de Apel Oradea din care a făcut parte şi Mircea Puşcaş a admis doar recursul unuia dintre cei doi denunţători şi i-a redus pedeapsa aplicată de instanţa de fond. prin urmare, anchetatorii îl acuză pe judecătorul Puşcaş că a făcut afirmaţii mincinoase cu ocazia audierii sale ca martor în această cauză, susţinând că Florian Rob nu a intervenit niciodată la el.”Cu ocazia efectuării actelor de urmărire penală în cadrul prezentului dosar, în condiţiile în care, din probele administrate, procurorii au stabilit că inculpatul Rob Florian a promis denunţătorilor că va interveni la judecătorul Puşcaş Mircea, acesta din urmă a făcut afirmaţii mincinoase cu ocazia audierii sale în calitate de martor, susţinând că inculpatul Rob Florian nu a intervenit niciodată la el pentru ameliorarea situaţiei juridice a persoanelor judecate de completul din care făcea parte”, au precizat procurorii DNA.

Pe 17 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Florian Rob. Dosarul a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel Cluj, instanţă desemnată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece această cauză pe fond.

La finele săptămânii trecute, procurorii DNA au cerut arestarea judecătorului Mircea Pușcaș într-un dosar în care acesta e acuzat că ar fi cerut unei persoane judecate în mai multe dosare 51.500 de euro,  promiţând că intervine la magistraţi pentru soluţii favorabile. Colegii judecătorului de la Curtea de Apel Oradea au decis însă că magistratul poate fi cercetat în libertate și i-au interzis doar să părăsească țara pe perioada anchetei.

R.D.