-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:51
No menu items!

Judecătorul din dosarul „Prostituție cu eleve”, suspendat din magistratură

spot_img

CSM l-a suspendat pe judecătorul Aurelian Nicolae Tomuș, cercetat în dosarul „Prostituție cu eleve”, de la Timișoara, și a propus, totodată, eliberarea sa din funcție

Motivația pentru suspendarea magistratului a fost că acesta nu mai îndeplinește condiția de bună reputație. CSM a cerut, totodată, conform legii privind statutul judecătorilor și procurorilor, eliberarea magistratului Aurelian Nicolae Tomuș din funcția de judecător al Judecătoriei Timișoara.

Decizia CSM poate fi contestată la aceeași instituție în următoarele 15 zile, iar apoi la Secția de contencios-administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea instanței fiind irevocabilă. În cazul în care și instanța decide eliberarea judecătorului din funcție, hotărârea va fi comunicată Președinției, care va emite un decret. Până la acea dată însă, judecătorul a fost suspendat din funcție.

Judecătorul Aurelian Nicolae Tomuș este cercetat de DIICOT sub control judiciar pentru șantaj și folosirea serviciilor unei persoane exploatate. Șapte persoane sunt cercetate de procurori, printre care și judecătorul Tomuș, că ar fi exploatat sexual 25 de minore, contra unor sume de bani. Fetele erau filmate în timp ce întrețineau relații sexuale cu clienții, iar dacă acestea refuzau pe viitor să se supună, erau amenințate că imaginile video vor fi trimise părinților lor.