6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:33
No menu items!

Judecătoarea Floriţă Boloş de la Judecătoria Ineu, reţinută pentru mită

spot_img
Judecătoarea Floriţă Boloş de la Judecătoria Ineu, reţinută pentru mită
foto: luju.ro

Judecătoarea Floriţă Boloş de la Judecătoria Ineu, judeţul Arad, a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce primea mită.

Aceasta urmează să fie prezentată Curţii de Apel Timişoara cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA, Floriţă Boloş este acuzată de luare de mită în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de luare de mită.

În acelaşi dosar este acuzată de complicitate și Ana Maria Manguci, mediator.

În perioada 17 ianuarie – 10 iunie, inculpata Boloş, în calitate de judecător, a pretins şi primit, în mai multe tranşe, de la două persoane, suma totală de 13.000 lei şi 5.500 euro, pentru ca în schimb să pronunţe o hotărâre civilă favorabilă uneia dintre cele două persoane, prin care se asigura transferul pe cale judiciară a dreptului de proprietate asupra unor terenuri.

„Anterior, judecătoarea instruise persoana beneficiară a hotărârii civile asupra documentelor pe care trebuie să le procure pentru a declanşa procese cu proprietarii unor terenuri despre care persoana afirma că intenţiona să le achiziţioneze, în aşa fel încât să se evite procedura legală, notarială şi să se creeze un presupus conflict juridic cu părţile contractante. În acest fel, persoana beneficiară urma să fie exonerată de plata taxelor şi onorariilor notariale şi să nu mai aştepte efectuarea măsurătorilor topografice a terenurilor dobândite, terenuri neîntabulate în cartea funciară şi evidenţiate doar în titlurile de proprietate”, precizează comunicatul DNA.

Având în vedere că cererile de chemare în judecată au fost înregistrate la trei complete diferite, inculpata Boloş, cu ajutorul învinuitei Manguci, a formulat o precizare de acţiune în numele cumpărătorului, astfel încât aceste cereri să fie repartizate pe completul magistratului.

În 6 iunie, în acord cu cele convenite, Floriţă Boloş a pronunţat o sentinţă civilă prin care a admis în totalitate cererea de chemare în judecată formulată în numele persoanei de la care primise o parte din suma de bani, în condiţiile în care în dosar nu era îndeplinită procedura de citare cu nici una din cele 12 părţi din dosar.

Judecătoarea a primit luni 5.500 euro în scopul menţionat, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Având în vedere calitatea de magistrat, la cererea procurorilor, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea, respectiv arestarea preventivă a acesteia.

Lucian Mera