2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:08
No menu items!

Județele cu baroni PSD penali, fruntașe la alegeri

spot_img

PSD a obținut scoruri mari în fiefurile liderilor locali cu dosare penale

DNA_sigla 1_SZ

În ciuda problemelor din justiție ale unor baroni locali, reținuți, arestați, urmăriți penal sau condamnați, PSD a obținut scoruri mari tocami în județele unde aceștia își au fieful.

În Argeș, lupta electorală s-a dus pe două fronturi, europarlamentare și locale, anume șefia Consilului Județean. Locul la județ a fost lăsat liber de baronul Constantin Nicolescu, cel care a fost condamnat la închisoare pentru fapte de corupție. Electoratul din Argeș a preferat tot un social-democrat la conducerea CJ. Florin Tecău a spulberat „concurența” , obținând 58,1 la sută din voturi.

La Dolj, PSD a obținut cel mai mare scor electoral pe țară – 55,98 la sută -, deși . baronul local Ion Prioteasa a avut și el probleme cu autoritățile judiciare.

La Mehedinți, chiar înaintea începerii campaniei electorale, președintele Consiliului Județean și lider al filialei locale a PSD, Adrian Duicu, a fost săltat cu mascații și adus la București încătușat. El se află încă în arest, fiind acuzat de fapte de corupție. PSD Mehedinți a înregistrat o victorie categorică duminică: 51.02 la sută.

La Brăila, unde Gheorghe Bunea Stancu este un „colecționar” de dosare , PSD se poate lăuda și el cu un scor foarte mare pe județ. Alianța PSD-UNPR-PC a înregistrat aici 42,82 la sută.

Și la Dâmbovița, PSD a luat un scor mare, de 50,39 la sută, deși Adrian Țuțuianu, președintele CJ, șeful organizației județene a partidului, apare în dosarul de mită al deputatului Ion Stan.

Giurgiu, alt județ cu rezultat foarte mare, alt baron cu probleme la DNA. Aici PSD se poate lăuda cu 55 la sută din voturi deși împotriva senatorului Nicolae Bădălău, președintele organizației județene PSD Giurgiu, s-a început urmărireaa penală, acuzat fiind  de trafic de influență în dosarul „Mafia cărnii”.

În Constanța, Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre, șefii PSD din județ, au dosare penale, dar scorul înregistrat este de 37,4%.

La Prahova, unde Mircea Cosma, președintele Consiliului Județean și fiul său, deputat PSD, au și ei dosare penale. Și totuși, PSD obținut 33,5 la sută.

Nicoleta Vera