1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:19
No menu items!

John Kerry cere Congresului autorizația de război contra SI

spot_img

Coaliția internațională condusă de SUA a efectuat, în Irak și Siria, circa 1.100 lovituri aeriene împotriva bastioanelor grupării SI

 John Kerry

Secretarul de stat american John Kerry a cerut marți Congresului autorizația de război contra grupării Statul Islamic (SI) în Irak și Siria, o autorizație juridică formală după ce războiul deja a început.

Șeful diplomației americane a pledat, după-amiază, în fața influentei Comisii pentru Afaceri Externe a Senatului pentru o „autorizație de folosire a forței militare” (Authorization for Use of Military Force, AUMF), notează AFP.

Această „autorizație, sau AUMF, ar trebui să dea președintelui (Barack Obama) un mandat clar și flexibilitatea de a continua conflictul armat contra SI și forțelor sale afiliate”, a cerut Kerry. Potrivit Constituției Statelor Unite, numai Congresul are dreptul de a declara război, însă administrația până în prezent a sărit peste acest context legal angajând lovituri militare în Irak și Siria contra SI pe baza precedentelor AUMF. Prima autorizație a fost luată după atentatele din 11 septembrie 2001 împotriva Al Qaida, talibanilor și altor grupuri „teroriste” și a doua în 2002 pentru pregătirea invadării Irakului.

Kerry a declarat răspicat: guvernul „va continua” operațiunile sale militare în caz de refuz al Congresului. „Avem autoritatea în conformitate cu AUMF din 2001”, a afirmat secretarul de stat în fața senatorilor, mai notează AFP.

John Kerry a adăugat că administrația sa „aprobă” propunerea președintelui Comisiei, senatorul democrat Robert Menendez, de „a limita” această eventuală nouă autorizație la „trei ani”.

Coaliția internațională condusă de Statele Unite a efectuat, din august în Irak și din septembrie în Siria, circa 1.100 lovituri aeriene împotriva bastioanelor grupării SI, ultrajihadiști suniți care controlează teritorii din aceste două țări.