Preşedintele Barack Obama l-a mandatat pe vicepreşedintele Joe Biden cu iniţierea de politici care să vizeze violenţa legată de arme în contextul apelurilor la acţiune în urma masacrului de săptămâna trecută de la o şcoală din statul Connecticut, în urma căruia au fost ucise 26 de persoane, dintre care 20 de copii.
Vicepreședintele Joe Biden primește această nouă sarcină la câteva zile după masacrul de la Connecticut, al patrulea atac cu armă soldat cu mai multe victime din SUA în acest an, care a provocat un protest naţional şi au fost emise solicitări de sporire a eforturilor în vederea limitării violenţei provocate de utilizarea armelor.
Barack Obama a lansat un apel la acţiune la serviciul religios de duminică de la Newtown, solicitând modificări ale abordării de către SUA a violenţei legate de arme.
Preşedintele a dat asigurări că în perioada următoare va face uz de puterile pe care i le oferă funcţia cu scopul de a iniţia acţiuni care vor avea misiunea de a preveni producerea unor astfel de tragedii în viitor.
C.I.