3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:21
No menu items!

Jocul de-a bugetul. Cum poate Băsescu să țină în șah Guvernul Ponta și ce pot face parlamentarii pentru a contracara

spot_img

Basescu_pix

Cel mai rapid buget, cel pentru 2014, a fost adoptat, miercuri, de Parlament, după doar o zi de dezbateri, în plenul reunit al celor două Camere, cu 346 de voturi „pentru”, 49 „împotrivă” şi 7 abţineri.

Meciul privind intrarea în vigoare a acestuia abia începe, având în vedere că, de acum înainte, depinde de preşedintele Traian Băsescu dacă va grăbi promulgarea sau va trage la maxim de timp, astfel încât guvernul Ponta să nu poată mişca în front până spre primăvara anului viitor. Încă de săptămâna trecută, şeful statului a anunţat că nu va promulga bugetul dacă premierul nu scoate acciza la carburanţi. Deşi, marți, a avut loc o întâlnire la Cotroceni, tocmai pentru a se reconcilia poziţiile, fiecare a rămas cu ideea proprie: Ponta nu scoate acciza, Băsescu nu promulgă bugetul. Cu tot acest joc, Victor Ponta şi-a exprimat speranţa că Traian Băsescu va uza de prerogativele constituţionale în limita unei decenţe de timp, adică va retrimite legea la Parlament astfel încât, până de sărbători, România să aibă un nou buget. Numai că preşedintele, care se încăpăţânează să atace legea şi la Curtea Constituţională, pare că vrea să lungească la maxim jocul.
În primul rând, potrivit Constituţiei, preşedintele României are la dispoziţie 20 de zile pentru a promulga orice lege. În cazul în care nu vrea să o facă dar vrea să tragă de timp, în a douăzecea zi o retrimite la Parlament spre reexaminare. Presupunând că deputaţii şi senatorii se grăbesc şi o revotează în 2 zile înaintând-o iar la Cotroceni, Băsescu mai are la dispoziţie încă 10 zile până să o promulge. În cazul acesta ar fi aproximativ 32 de zile de întârziere. Cum însă preşedintele a anunţat că vrea să trimită legea şi la CCR, lucrurile vor întârzia şi mai mult. În a 10-a zi Băsescu va înainta legea la Curtea Constituțională , unde, după cum bine ne-am obişnuit, va sta cel puţin o săptămână, dacă nu mai mult. Dacă CCR o va declara constituţională, Băsescu va căpăta iar un răgaz de 10 zile până la promulgare. Ceea ce înseamnă că s-au scurs 20 plus 10 plus 10 plus două zile la Parlament, plus 7 zile (aproximativ) la CCR, adică un minim de 49 de zile. Ponta ar putea avea buget pe 2014, în aceste condiţii, undeva pe la sfârşitul lunii ianuarie. În situaţia în care CCR ar declara bugetul neconstituţional, sub diferite pretexte, la întârziere se mai adaugă încă cel puţin o săptămână pentru punerea în acord a legii cu decizia CCR la parlament – comisii plus plen – şi iar 10 zile la Preşedinţie înainte de promulgare. Adică aproximativ 66 de zile întârziere, ceea ce ar însemna un buget validat abia spre sfârşitul trimestrului unu al anului 2014. Dacă însă Traian Băsescu vrea să arunce totul în aer, el se poate adresa din nou CCR, pe o altă chichiţă din legea bugetului – așa cum a mai făcut-o şi în cazul legii referendumului – şi atunci Guvernul este cu adevărat pus la zid.

Există în acest caz şi un „antidot”. Pentru a contracara refuzul abuziv al lui Traian Băsescu de a promulga Bugetul de Stat şi pe cel al Asigurărilor Sociale, Parlamentul poate decide suspendarea preşedintelui din funcţie. Forul legislativ are dreptul să hotărască ce act al preşedintelui este  atât de grav încât să necesite suspendarea din funcţie. Dar pentru că parlamentarii sunt conştienţi că un referendum nu va întruni pragul de 50 la sută prezenţă pentru validare, atunci vor putea să îl suspende „temporar” – adică în intervalul de 30 de zile de suspendare , al doilea om în stat, Crin Antonescu, preşedinte interimar, va promulga Bugetul, iar, după promulgare, Parlamentul se poate reuni să constate că motivul suspendării nu mai există şi, prin urmare, nu mai e nevoie de referendum.

Nu este exclus totuşi ca Traian Băsescu să nu abuzeze de toate posibilităţile constituţionale şi să promulge cel puţin Bugetul Asigurărilor Sociale, rămânând să îl ţină în şah pe Victor Ponta doar cu Bugetul de Stat.

Nicoleta Vera