6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:11
No menu items!

Joan Rivers a fost înmormântată

spot_img

Ceremonia funerară, marcată de glume, hohote de râs şi cântece

 joan rivers

Numeroase vedete de cinema şi televiziune au participat, duminică, la New York, la înmormântarea actriţe americane Joan Rivers, de la care rudele şi membrii familiei şi-au luat rămas bun în cadrul unei ceremonii funerare marcate de glume, hohote de râs şi multe cântece, informează AFP.

Actriţele Whoopi Goldberg şi Sarah Jessica Parker au stat alături de fiica lui Joan Rivers, Melissa, şi de nepotul ei, Cooper, în timpul serviciului religios, care a fost organizat la Templul Emanu-El, una dintre cele mai vechi sinagogi aparţinând cultului iudaic reformat din New York.

Actriţa de comedie Kathy Griffin, magnatul Donald Trump şi jurnalista de televiziune Barbara Walters au participat la rândul lor la această ceremonie. Nu a lipsit nici Kelly Osbourne, colega lui Joan Rivers din emisiunea „Fashion Police”.

Participarea la ceremonia funererară s-a făcut pe bază de invitaţie, iar poliţia a controlat accesul în sinagogă, în timp ce ataşaţii de presă verificau identităţile participanţilor.

În faţa sinagogii s-au aflat o mulţime de paparazzi, jurnalişti şi cameramani.

Joan Rivers, decedată joi, la vârsta de 81 de ani, în urma unei intervenţii chirurgicale la nivelul coardelor vocale, a descris într-o carte din 2013 („I Hate Everyone … Starting With Me”) felul în care îşi imagina propria înmormântare: „un eveniment uriaş, în spiritul showbiz, cu lumini, camere video şi multă acţiune” – o frază care s-a regăsit pe deplin în programul ceremoniei funerare de duminică.

Vreau paparazzi şi vreau mulţi ataşaţi de presă care să facă scandal! Vreau ca înmormântarea mea să aibă loc în cel mai pur stil Hollywood!

 Joan Rivers, „I Hate Everyone … Starting With Me”

Ceremonia a început cu un moment artistic susţinut de Corul bărbaţilor gay din New York şi a continuat cu o serie de cântece interepretate de actorul australian Hugh Jackman şi de una dintre vedetele de pe Broadway, actriţa şi cântăreaţa Audra McDonald.

Corul de cimpoieri al Poliţiei din New Yok a închis ceremonia, în aplauzele şi ovaţiile mulţimii prezente în faţa sinagogii. De altfel, o porţiune din celebra 5th Avenue din New York a fost închisă cu această ocazie, iar poliţiştii au organizat un culoar special pentru a permite accesul invitaţilor VIP la acest eveniment.

Actriţa Joan Rivers, care a suferit un stop cardiorespirator săptămâna trecută, a murit joi, la vârsta de 81 de ani, într-un spital din New York, potrivit unui anunţ făcut la momentul respectiv de fiica acesteia, Melissa Rivers.

C.A.