-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:17
No menu items!

JO Soci 2014: Pentagonul a reiterat propunerea de a ajuta Moscova să asigure securitatea Jocurilor Olimpice

spot_img

jocuri olimpice soci

Pentagonul a reiterat oferta de asistenţă adresată Rusiei de asigurare a securității Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, care urmează să înceapă luna viitoare, a anunțat miercuri Departamentul american al Apărării, citat de AFP.

Moscova însă nu a dat dovadă de interes pentru această propunere, a subliniat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby.

Cu toate acestea, secretarul american al Apărării Chuck Hagel şi omologul său Serghei Şoigu au convenit miercuri, în cursul unei convorbiri telefonice, să pună în aplicare mijloace de comunicare, care să permită ofiţerilor superiori din cele două țări să discute în caz de necesitate pe durata JO.

 „Ei au fost de acord că un dialog între cele două armate în timpul JO este o idee bună şi au clarificat detaliile”, a anunţat Kirby adăugând că Chuck Hagel „dorea să se asigure că ministrul (Şoigu) este conştient de seriozitatea propunerii de asistenţă” americană.

La rândul său, demnitarul rus a dat asigurări că țara sa este „pregătită” să facă faţă provocărilor ridicate de securitate în timpul JO care se vor desfășura între 7 și 23 februarie.

Casa Albă s-a declarat în această săptămână alarmată de creșterea „îngrijorătoare” a riscului de atentate împotriva Jocurilor Olimpice, iar oficiali americani cu rang înalt au criticat Moscova care este reticentă să facă schimb de informații.

Într-o înregistrare video difuzată luni, islamiști din Caucazul rus au amenințat că vor comite atentate în timpul JO, stârnind din nou temeri după atentatele sinucigașe din decembrie de la Volgograd, oraș din sudul Rusiei, soldate cu 34 de morți.

C.A.