-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:51
No menu items!

Jertfirea lui 007 pe altarul Elenei Udrea

spot_img

SR Stanescu

  • Sorin Roşca Stănescu

    Ipotetic cel puţin, Teodor Meleșcanu poate face un joc dublu. În definitiv, a condus spionajul românesc şi are şi o experienţă vastă, venind dintr-un trecut mai îndepărtat. El ar putea fi iepuraşul lui Traian Băsescu. Iepuraş electoral. Şi dacă, cumva, aşa stau lucrurile, atunci întregul montaj legat de agentul acoperit ar putea să capete atât coerentă, cât şi consistenţă. Devenind un pericol potenţial, real pentru Victor Ponta. El fiind principala ţintă. Sau ținta indicată. De pierdut, are de pierdut şi Klaus Iohannis. Vom vedea cum.

Cum a apărut, în definit, Teodor Meleșcanu în cursa prezidenţială? Pentru început, să ignorăm motivaţia. Să analizăm segmentul electoral pe care fostul şef al spionajului îl are în vedere. El a strâns semnături de la şi cu ajutorul unui grup extrem de activ din punct de vedere politic. Este vorba de disponibilizaţi. Foştii angajaţi din armată, din serviciile secrete, din jandarmerie, din Ministerul de Interne. Aceştia, nu numai că au adunat adeziuni pentru Meleșcanu, dar au devenit şi agenţii săi de influenţă, pretutindeni în ţară. Jumătatea goală a paharului este că, în ciuda acestui vehicul electoral, Teodor Meleșcanu nu poate să strângă un număr suficient de mare de voturi, pentru a se califica în turul II. Este imposibil. În acelaşi timp, în funcţie de traseul său din această perioadă şi de comportamentul pe care îl afişează, poate deveni mai mult sau mai puţin vizibil şi poate aduna, dacă este eficient, un număr mai mare de voturi. Care, dat fiind specificul electoratului pe care l-am sugerat mai sus, nu se vor irosi în turul II, ci se vor duce în altă parte. O altă certitudine cu care putem opera este că segmentul electoral al lui Meleșcanu se plasează undeva în zona de centru-dreapta. Prin urmare, el va lua voturi pe care altfel le-ar putea primi Tariceanu, Klaus Iohannis sau alţi candidaţi de dreapta, cu excepţia nucleului dur al Elenei Udrea.

Dacă Meleșcanu este inventat de cineva şi nu este produsul propriei iluzii prezidenţiale, el nu poate fi inventat decât de Traian Băsescu pentru că, extrăgând electorat de la Tariceanu şi Iohannis, să micşoreze diferenţa dintre aceştia şi Elena Udrea. În această ipoteză, Meleșcanu joacă rolul unui iepuraş electoral.

Dacă analizăm cursa electorală din această perspectivă, atunci acuzaţiile lui Traian Băsescu vizându-l pe Victor Ponta, cum că acesta, ofiţer acoperit fiind, a încălcat legile, întrucât a fost, în acelaşi timp, şi procuror şi a semnat în fals o declaraţie cum că nu face parte din vreun serviciu secret, ar putea fi privite dintr-o altă perspectivă. Cea a unei complicităţi între Traian Băsescu şi Teodor Meleșcanu. Teoretic, nimeni nu-şi poate permite să excludă scenariul conform căruia, însuşi Meleșcanu i-a livrat lui Traian Băsescu, dacă ele există, probele legate de Victor Ponta, după care, pentru a nu putea fi acuzat că a trădat un secret de stat, Teodor  Meleșcanu a declarat că i s-au solicitat asemenea informaţii, dar că el ar fi refuzat să le furnizeze. La rândul său, Traian Băsescu, în acest scenariu, îl acuză că nu a colaborat cu comandantul suprem, tocmai pentru a-l disculpa. O altă consecinţă a acestui schimb de declaraţii este creşterea notorietăţii lui Meleșcanu şi a şanselor acestuia de a obţine mai multe voturi în primul tur, în special din bazinele lui Tariceanu şi Iohannis.

Un argument că aşa ar putea să stea lucrurile, îl identificăm chiar în retorică lui Meleșcanu. Acesta nu ar fi încălcat nicio lege a statului dacă ar fi spus, pur şi simplu, că Victor Ponta nu face parte dintre agenţii acoperiţi SIE. Nu l-ar fi costat nimic să afirme acest lucru, cu subiect şi predicat. Iată însă că, în mod straniu, Meleșcanu alege o altă cale, mult mai întortocheată. Şi afirma că legea îl împiedică să furnizeze informaţii despre agenţii acoperiţi. În mod indirect, Meleșcanu confirma astfel acuzaţiile lansate de Traian Băsescu.

Care sunt paşii următori? Este exclus ca Victor Ponta să se pârască singur, cum că ar fi agent acoperit. Sau ar fi fost. Prin urmare, următoarea mişcare sau următoarele mişcări le va face Traian Băsescu. Nu ştim dacă lepădarea sa de Turcescu este sinceră. Dacă nu cumva Turcescu este, în continuare, utilizat drept glonţ. Dar, cu siguranţă, lucrurile nu vor rămâne aşa. Traian Băsescu va ieşi, din nou, la rampă. Şi va lovi. De astă dată cu dovezi indubitabile. Dacă le are. Iar aceste dovezi sunt menite nu să-l transforme pe Ponta în erou, ci să–l discrediteze în ochii opiniei publice. Creând astfel o emoţie. Determinându-i pe unii să nu-l mai voteze. Scoţându-i din casă pe cei care, altfel, nu ar vota.

Dar mai există şi scenariul în care Traian Băsescu forţează, pur şi simplu, jocul, pentru a declanşa o nouă suspendare a sa. Aceasta l-ar victimiza. Pentru unii. L-ar transforma într-un agent electoral eficient. Pentru Udrea. Şi, în orice caz, ar stârni acea emoţie puternică, de natură să provoace schimbări pe tabla de şah politic. Iată câte se pot întâmpla pe altarul Elenei Udrea.