1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:41
No menu items!

Japonia a omologat un cocktail de anticorpi pentru tratarea COVID-19

spot_img

Compania farmaceutică elveţiană Roche a anunţat, marţi, omologarea în Japonia a cocktailului de anticorpi dezvoltat împreună cu laboratorul american Regeneron, pentru forme uşoare şi moderate de Covid-19, informează AFP.

Japonia este prima ţară din lume care aprobă acest tratament, care de altfel a primit autorizaţii de urgenţă sau temporare în faţa situaţiei sanitare, a indicat grupul elveţian într-un comunicat.

Cunoscut sub numele de REGEN-COV în Statele Unite, dar folosit Ronapreve în alte ţări, acest tratament care asociază medicamentele  casirivimab şi imdevimab a obţinut autorizaţia Ministerului japonez al Sănătăţii pe baza studiilor din faza a III-a care au demonstrat că această combinaţie de medicamente reduce cu 70% internările şi decesele.

Realizate pe pacienţii cu risc ridicat neinternaţi, aceste teste clinice au scos în evidenţă o reducere cu patru zile a duratei simptomelor, precizează Roche în comunicat.

Omologarea în Japonia a fost obţinută urmând o procedură specială pentru situaţii de urgenţă.

Această autorizare „aduce speranţă pacienţilor din Japonia care pot acum să aibă acces la acest tratament important”, a declarat Levi Garraway, medic-şef la Roche.