-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:35
No menu items!

Jandarmii i-au sancționat din nou pe protestatarii din cele 70 de orașe din țară. Record de amenzi

spot_img

Jandarmeria Română a anunțat că, până la acest moment, au fost aplicate organizatorilor și participanților la protestele anti-restricții, de marți seară, 644 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 368.350 de lei. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a spus că pe lângă amenzile date de Jandarmerie, au fost aplicate alte sancțiuni și de către poliție, astfel că valoarea acestora se ridică la 670.000 de lei.

Amenzile au fost date pentru nedeclararea manifestațiilor, desfășurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea circulației și permit deplasarea în afara locuinței pentru motive strict reglementate, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.

Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine și siguranță a participanților la protestele care au avut loc ieri, în 71 de localități.

În 38 dintre cele 71 de localități în care au avut loc manifestații publice, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.

În Capitală, pe timpul deplasării coloanei de manifestanți, la intersecția Vasile Pârvan cu bulevardul Mihail Kogălniceanu, un bărbat a fost surprins de jandarmi în timp ce sustrăgea băuturi răcoritoare din vitrinele unei benzinării. 

De altfel, numai în Capitală, jandarmii bucureșteni au dat, pentru neregulile constate, 141 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 98.025 de lei.

De asemenea, au întocmit două acte de constatare privind săvârșirea infracțiunilor de furt și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Jandarmeria Română a ținut să precizeze că în cazul tânărului, căzut la pământ, în Brăila, nu este vorba de vreun abuz al oamenilor legii.

“În încercarea de a induce ideea unei intervenții abuzive a jandarmilor, unul dintre manifestanți a postat pe rețelele de socializare un clip video în care prezintă un tânăr căzut pe jos, cu o pată de culoare roșie în jurul capului, sugerând că este vorba de sânge, ca urmare a unei intervenții a forțelor de ordine. Facem precizarea că tânărul respectiv avea în jurul gâtului o esarfă de culoare roșie și în niciun caz nu era vorba despre sânge”, susține Jandarmeria.