Descoperire șocantă a polițiștilor în Ilfov. Au depistat la volanul unei mașini un jandarm, care făcea taximetrie băut și infectat COVID-19.
Subofițerul de la DGJMB a fost oprit de un echipaj de Poliție, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00, pe raza localității Bragadiru. Asta în urma unui apel la serviciul de urgență 112, care a semnalat faptul că șoferul autoturismului respectiv conducea haotic pe străzi.
Polițiștii au constatat nu numai faptul că jandarmul, care făcea taximetrie, era băut bine, având o alcoolemie de 0,78 g/l în aerul expirat, dar avea și COVID-19. El fusese confirmat cu SARS-COV2, fiind izolat la domiciliu, din data de 7 octombrie.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal pentru recoltarea de probe biologice, fiind declanșate cercetări în acest caz.
Adina Silav