-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:25
No menu items!

James Cameron știe cum au murit pasagerii de pe Titan

spot_img

James Cameron, regizorul filmului de succes „Titanic”, din 1997, spune că vestea despre implozia submersibilului Titan „cu siguranţă nu a fost o surpriză”, conform CNN. Regizorul a declarat joi pentru Reuters că şi-ar dori să fi tras un semnal de alarmă mai devreme despre submersibil, spunând că a considerat că designul carenei este periculos.

Cameron, care a făcut el însuşi 33 de scufundări la epava Titanic, a declarat că, atunci când a auzit pentru prima dată vestea incidentului Titan, luni dimineaţă, s-a conectat cu mica sa comunitate din grupul de scufundare de mare adâncime şi a aflat, în aproximativ o jumătate de oră, că submersibilul pierduse comunicarea şi sistemul de tracking, simultan.

„Singurul scenariu care mi-a putut veni în minte, care ar putea explica asta a fost o implozie. I-am încurajat pe toţi să ridice un pahar în onoarea lor luni”, a spus regizorul.

„Am urmărit aceste căutări, ştiind foarte bine că este zadarnic, sperând, însă, că greşesc”, a declarat Cameron.

El a transmis condoleanţe familiilor pasagerilor.

James Cameron, care a devenit un explorator de adâncime în anii 1990, în timp ce făcea cercetări şi realiza filmul său de succes, câştigător de Oscar, „Titanic”, şi este coproprietar al Triton Submarines, care produce submersibile pentru cercetare şi turism, a declarat pentru Reuters că, atunci când a auzit, aşa cum au spus mulţi din industrie, că OceanGate Inc. face un submersibil de adâncime cu o cocă din fibră de carbon compozită şi titan, a fost sceptic.

Amalia Capră