2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:27
No menu items!

Ivan Potzaichin, numit de Gabriel Oprea președinte onorific al Clubului Dinamo FOTO/VIDEO

spot_img

Ivan Potzaichin, multiplu campion olimpic și mondial, a fost desemnat Președinte Onorific al Clubului Sportiv Dinamo

premiere

În cadrul unei ceremonii care a avut loc joi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel OPREA, l-a numit în funcția de  Preşedinte Onorific al Clubului Sportiv Dinamo, pe domnul Ivan Potzaichin, multiplul campion olimpic și mondial. Totodată, în contextul aniversării a 66 de ani de existenţă a Clubului Sportiv Dinamo al Ministerului Afacerilor Interne, dar și pentru rezultatele remarcabile obținute în competițiile sportive, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, a acordat cea mai înaltă distincție a Ministerului Afacerilor Interne – Placheta de onoare a Ministerului Afacerilor Interne, multiplului campion olimpic și mondial Ivan Potzaichin, antrenorului Lotului național de gimnastică al României Octavian Bellu și gimnastelor Clubului Sportiv Dinamo al Ministerului Afacerilor Interne, Larisa Iordache și Diana Bulimar, medaliate cu aur pe echipe la recentul Campionatul European  care a avut loc la Sofia. Cele două gimnaste au primit și câte un premiu financiar de 50.000 lei, din partea Clubului Sportiv Dinamo al Ministerului Afacerilor Interne.

Ministerul Afacerilor Interne

comunicat de presă

Tot joi, în contextul aniversării a 66 de ani de existență a Clubului Sportiv Dinamo al Ministerului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea a inaugurat, alături de conducerea Clubului Sportiv Dinamo, și Muzeul Sportului Dinamovist.

La eveniment au participat sportivi, antrenori și foste glorii ale clubului.

În mesajul său, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul afacerilor interne, a felicitat sportivii dinamoviști, „adevărați ambasadori ai României în lume” și a exprimat întreaga sa apreciere pentru rezultatele Clubului Sportiv al Ministerului Afacerilor Interne, a cărui performanță, în cei 66 de ani de existență, include 125 de medalii la Jocurile Olimpice, 943 de medalii la Campionatele Mondiale, 1.095 de medalii la Campionatele Europene, 5 recorduri olimpice, 4 recorduri mondiale și peste 11.000 de titluri de campion național. Vicepremierul Gabriel Oprea a asigurat conducerea Clubului Sportiv Dinamo că Ministerul Afacerilor Interne este alături de acest club susținând dezvoltarea sa și recompensând performanțele sportivilor.

Ministerul Afacerilor Interne

comunicat de presă

Muzeul Sportului Dinamovist a fost inaugurat în incinta sediului Clubului Sportiv Dinamo din Șoseaua Ștefan cel Mare, nr. 7-9, sector 2, București.

R.D.