1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:59
No menu items!

Iubitorii de romane polițiste, așteptați la Casa de cultură MAI

spot_img

Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor organizează, la Centrul Cultural al M.A.I., în perioada 7-10 noiembrie a.c., Salonul de carte juridică, civică, poliţistă şi administrativă al M.A.I., un eveniment ce reuneşte prestigioase trusturi şi case editoriale naţionale.

Salonul a debutat cu ceremonia de decernare a premiilor pentru cele mai valoroase cărţi profesionale apărute în anul 2011 sub egida Editurii M.A.I. şi va continua cu acordarea trofeului Salonului şi a diplomelor de excelenţă pentru promovarea culturii profesionale. Vor avea loc dezbateri și numeroase lansări de carte: „Buletinul U.N.A.P”, prezintă: lt. col. Repez Filofteia, „Sisteme aeriene fără pilot uman la bord”, autor: căpitan comandor lector univ. dr. Laurenţiu Răducu Popescu, „Dicţionar de criminalistică”, coordonatori: chestor drd. Gabriel Ţîru, prof. col. (r) Vasile Lăpăduşi, „Semnalmentele persoanei…de la portretul vorbit la identificarea criminalistică”, autor: comisar-şef expert criminalist drd. Ionel Necula. Dezbatere cu tema: Romanul poliţist românesc – un gen literar cu viitor incert? Moderator: Petre Crăciun. Participă: George Arion, Nicolae Rotaru, Doru Dumitrescu, Traian Tandin, Ion Tipsie, Horia Gârbea, Tudor Negoiţă, Mircea Stoian ş.a. Sâmbătă, 10 noiembrie, va avea loc festivitatea de decernare a diplomelor acordate editurilor expozante. R.M.