-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:46
No menu items!

Italienii de la TerniEnergia vor construi șase parcuri fotovoltaice în Timiș

spot_img

Italienii de la TerniEnergia vor construi șase parcuri fotovoltaice în Timiș

Firma italiană TerniEnergia a semnat vineri un accord-cadru cu societatea Energhie, membră a grupului Bissi Holding, pentru a construi în județul Timiș şase parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 5,5 MW, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul companiei.

Contractul prevede construcţia a trei parcuri fotovoltaice cu o capacitate instalată de 3 MW la Buziaş, investiția totalizând 3,3 milioane de euro. Lucrările au fost deja demarcate, iar finalizarea este programată pentru 30 iulie 2013.

De asemenea, Bissi Holding, prin subsidiarele sale din România, va construe alte trei parcuri fotovoltaice în zona Lugoj-Darova cu o putere totală de 2,5 MW, iar lucrările de construcţie vor fi încredinţate tot societăţii TerniEnergia potrivit aceloraşi condiţii tehnice şi financiare menţionate în contract.

”Semnarea acestui accord-cadru reprezintă o confirmare a internaţionalizării operaţiunilor fotovoltaice ale companiei, așa cum reiese din programele de creștere și extindere ale TerniEnergia pe piețele Europei de Est, considerate ca fiind decisive în perspectivă”, a declarat directorul TerniEnergia, Paolo Ricci.

”România este o piaţă foarte promiţătoare pentru noi, unde intenţionăm să lucrăm pe termen mediu şi lung, fără a neglija sectorul energiei hidroelectrice care a fost întotdeauna în centrul activităţilor noastre”, a declarat și preşedintele grupului Bissi Holding, Marco Bissi.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, spunea joi că factura pentru electricitate a consumatorului final ar putea scădea cu 10% de la 1 iulie 2013, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile.

C.C.