2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 6:34
No menu items!

Italia suspendă utilizarea vaccinului antigripal Fluad pe fondul a trei decese suspecte

spot_img

AIFA a interzis două loturi de vaccin Fluad după moartea a trei persoane care fuseseră vaccinate de curând, în timp ce o a patra se află în stare gravă

 Patru decese înregistrate de la inceputul anului până acum din cauza gripei. Oficiali de la Ministerul Sănătății declară: „Nu ne aşteptăm la o evoluţie imediată a unei epidemii de gripă”

Italia a suspendat joi utilizarea vaccinului antigripal al companiei farmaceutice elveţiene Novartis, pe fondul unor temeri că ar fi cauzat moartea a trei persoane, informează AFP.

Agenţia Italiană de Farmacologie (AIFA) a interzis două loturi de vaccin Fluad după moartea a trei persoane care fuseseră vaccinate de curând, în timp ce o a patra se află în stare gravă.

Victimele sunt două femei cu vârste de 87 şi 79 de ani şi un bărbat de 69 de ani, iar toate cele trei persoane au decedat în perioada 12-19 noiembrie, în sudul Italiei, potrivit presei italiene. Cea de a patra persoană este un bărbat în vârstă de 92 de ani, spitalizat în stare gravă.

„Novartis a fost avertizat de AIFA în legătură cu decizia de suspendare, ca măsură de precauţie, a două loturi de Fluad în Italia, în urma unor articole cu privire la efectele adverse grave întâlnite după vaccinare. Dar nicio dovadă de reacţie cauzată de acest vaccin nu a fost stabilită”, a anunţat gigantul farmaceutic.

În urma examinării a două loturi s-a constatat că acestea „erau în conformitate cu toate normele de producţie şi de calitate”, a adăugat Novartis.

Asociaţia italiană a consumatorilor Codacons a lansat un apel către ministrul Sănătăţii să suspende campaniile în favoarea vaccinării, dar AIFA a insistat asupra faptului că vaccinurile sunt „un mijloc preţios şi de neînlocuit pentru prevenirea gripei sezoniere”.

„Trebuie să ne asigurăm ca numărul oamenilor vaccinaţi să nu scadă. Trebuie să avem încredere în vaccinuri”, a precizat responsabilul AIFA Sergio Pecorelli, adăugând că în fiecare an „8.000 de persoane mor din cauza gripei sezoniere”.

Loturile suspecte au fost produse în fabrica Novartis din Siena, în Toscana. Potrivit companiei, Fluad este utilizat din 1997 şi de la această dată peste65 de milioane de doze au fost administrate unor persoane din lumea întreagă.