-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:31
No menu items!

Italia: Purtătorii de cuvânt ai președintelui și premierului, printre cei peste 21.000 de italieni nou-diagnosticați cu Covid-19

spot_img

Autorităţile italiene au anunţat duminică un nou record zilnic al infectărilor cu coronavirus, cu 21.273 de cazuri de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore şi 128 de decese, printre cei infectaţi numărându-se şi purtătoitaliarii de cuvânt ai preşedintelui Sergio Mattarella şi premierului Giuseppe Conte, relatează Reuters şi DPA, preluate de Agerpres.

Anterior, premierul Giuseppe Conte a anunţat noi restricţii menite să încetinească răspândirea virusului, printre acestea numărându-se închiderea sălilor de fitness, a bazinelor de înot şi cinematografelor, în timp ce barurile şi restaurantele vor putea fi deschise numai până la ora 18:00.

Purtătorul de cuvânt al premierului Conte, Rocco Casalino, a anunţat că sâmbătă seară a primit un rezultat pozitiv al testului pentru COVID-19, pe care l-a făcut după ce a dezvoltat ”simptome uşoare” ale bolii. El a mai spus că marţi a fost ultima sa prezenţă în biroul premierului, unde a purtat mască şi a păstrat distanţa faţă de celelalte persoane, iar miercuri a fost testat negativ.

Şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui Sergio Mattarella, Giovanni Grasso, a anunţat că a fost testat pozitiv sâmbătă, la o zi după ce a avut febră mare. ”De azi dimineaţă nu mai am temperatură, sunt relativ bine”, a scris purtătorul de cuvânt pe Twitter, adăugând că miercuri fusese testat negativ şi de atunci nu a avut contact direct cu preşedintele.