1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:22
No menu items!

Italia: PROTEST extrem al unor români față de neprimirea salariilor

spot_img

Cei trei au reușit sa primească doar o mică tranșă din bani, celelalte patru luni și jumătate de salarii nefiindu-le recunoscute

 Centro Ovini Corvaro - protest romani

De mai bine de trei săptâmâni, trei români din Italia au ales o cale extremă de protest față de angajatorul lor, societatea „Centro Ovini Corvaro”, care nu i-a mai plătit de cinci luni. Ei s-au legat cu lanțuri și s-au poziționat în fața fostului lor loc de muncă.

Cei trei români au fost angajați cu acte în regulă, aparent, doar că pe contractele lor de muncă scria „operaio agricolo”, adică, muncitor agricol sau cioban. Așa cum a declarat unul dintre ei miercuri pentru site-ului emigrantul.eu, această meserie nu au practicat-o niciodată de când au fost angajați, ei muncind ca zidari pe un șantier, aproape de șoseaua de centură a Romei.

Acolo există mai multe structuri care inițial aveau alta destinație, dar actualul proprietar, patronul firmei angajatoare a românilor, a decis sa le transforme în internate pentru refugiații politici și de război. Mai multe persoane, majoritatea provenind din țări cu probleme de război, precum Libia sau Siria, sunt practic protejate de statul italian și cazate, prin convenție, în structurile puse la punct de societatea Centro Ovini Corvaro.

„Aici nu este nicio oaie, unde am lucrat eu. Aici am facut două blocuri”, a declarat unul dintre muncitori, pe nume Marius Gongea. „În cinci luni de zile am primit 1.500 de euro, aceasta când am început protestul. Avem contract de ciobani, ca să nu plătească casa edile, ca să nu plătească multe”, a adăugat el.

Ca urmare a unei decizii a Inspectoratului Teritorial de Munca din Roma, șantierul a fost închis, iar cei trei români plus un angajat arab, folosit ca paznic și căruia patronul i-a spus că nu-l cunoaște, au fost trimiși să își facă vizitele medicale și protecția muncii. Ulterior, angajatorul i-a trimis acasă pe motiv că nu se putea lucra, că șantierul era închis și că urmau să își primească banii. Între timp, acesta a adus o altă echipă de egipteni care, ascunși de vegetația din jur, a continuat lucrările.

Din ianuarie 2014, cei trei au reușit sa primească doar o mică tranșă din bani, celelalte patru luni și jumătate de salarii nefiindu-le recunoscute.

Miercuri, protestul lor s-a sfârșit după ce unuia dintre ei, care avea probleme de inimă, i s-a facut rău și a fost transportat cu salvarea la un spital din Roma. Au venit și carabinierii, care i-au invitat pe români să părăsească zona pentru ca nu aveau „autorizație de protest”.

C.A.