-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:37
No menu items!

Italia: Preot cercetat pentru trafic de droguri, acuzat că a infectat cu HIV două persoane

spot_img

Un preot de 40 de ani, din Italia,  a fost plasat recent în arest la domiciliu pentru trafic de droguri, și este suspectat că a organizat petreceri cu zeci de participanți cărora a omis să spună că este seropozitiv. 

Don Francesco Spagnesi, fost paroh din Castellina di Prato, a fost arestat săptămâna trecută.

Ancheta autorităților a scos la iveală informații șocante, cu privire la viața deșănțată pe care o ducea preotul.

Acesta ar fi organizat petreceri deocheate, la care participau 20-30 de persoane, cărora ar fi omis să le spună că este seropozitiv.

Doi dintre participanți au declarat deja că sunt seropozitivi, potrivit ANSA.

La petrecerile respective, organizate împreună cu partenerul său, preotul punea la dispoziția celor prezenți droguri, cumpărate din banii obținuți de la credincioși.

Acum, din contul parohiei ar lipsi aproximativ 50.000 de euro, mai scrie presa italiană. 

La audieri, preotul și-a cerut iertare, dând vina pe efectul drogurilor:

”Sufeream de o dedublare de personalitate. Dependența de droguri era atât de puternică, încât aveam nevoie continuu de bani”, a spus Francesco Spagnesi.