4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:43
No menu items!

Italia, interesată de investiţiile româneşti

spot_img

Bogăţia terenurilor agricole face din România o ţară atrăgătoare pentru investitorii italieni, a declarat, marţi, Mario Cospito, ambasadorul Italiei la Bucureşti, la un seminar pe teme de specialitate, organizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ambasada Italiei la Bucureşti.

Ambasadorul Italian a afirmat că efortul autorităţilor române trebuie susţinut pentru a face cât mai atrăgător acest sector, folosind fondurile europene, iar procedurile administrative trebuie simplificate pentru a le face mai simple şi mai sigure în vederea cumpărării de terenuri.

“În România sunt numeroase societăţi italiene care au investit în agricultură, în producţia de maşini agricole, în sectorul vegetal şi animalier, în procesare” a spus ambasadorul italian.

În prezent, aproximativ 8,5% din terenurile arabile ale României, circa 700 000 de hectare, se află în proprietatea străinilor, iar din acest procent italienii deţin un sfert, respectiv 170 000 de hectare.

Sectorul agricol ocupă locul 5 în rândul sectoarelor de interes ale investitorilor italieni în România. Această tendinţă ar continua, de fapt, strategia relaţiilor economice din anii precedenţi. Într-un raport referitor la piaţa unică europeană dat publicităţii marţi de reprezentanţa Comisiei Europene în România, principalii parteneri ai României pentru activităţile de import şi export a bunurilor de larg consum, în 2011, au fost Germania, Italia şi Ungaria, primele două ţări reprezentând un procentaj de aproape 80%.

Italia, cu 41,5% se află pe primul loc al schimburilor economice urmată de Germania cu 38,5%. Cele două ţări s-au aflat în prim-planul schimburilor comerciale import-export în cursul anului trecut.

Totalul investiţiilor străine externe italiene se cifra la 52,58 miliarde de euro, în perioada 1991-2000, 2% din această valoare fiind destinată agriculturii din România. La finele lui 2011, erau înregistrate în România 31 616 societăţi italiene, din care jumătate erau active şi aveau un capital vărsat de 1,34 miliarde de euro.