-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:21
No menu items!

Isărescu și Voinea au dezbătut, la Vilnius, măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor

spot_img

Isărescu și Voinea au dezbătut, la Vilnius, măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, au discutat la Vilnius, unde are loc reuniunea informală a Consiliului Ecofin, posibile măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor. Tot în cadrul reuniunii s-a stabilit instituirea unui mecanism unic de rezoluție, ca pilon pentru Uniunea Bancară.

”S-a conturat susținerea unor măsuri care să faciliteze finanțarea IMM-urilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice. Asta în condițiile în care Consiliul Ecofin a discutat situația economică la nivelul Uniunii Europene, precum și o propunere comună a Comisiei Europene și a Băncii Europene de Investiții referitoare la stabilirea unor instrumente pentru finanțarea IMM-urilor, din resursele aferente fondurilor structurale.

Acordarea unor termene de plată extinse firmelor mici și mijlocii partenere se întoarce ca un bumerang împotriva companiilor mari, care riscă, într-un număr tot mai mare, insolvența. Asta în condițiile în care o treime din IMM-uri, în medie, în statele UE, sunt refuzate de instituțiile de credit atunci când cer finanțare.

Consiliul a avut, de asemenea, o primă discuție privind instituirea unui mecanism unic de rezoluție. Acesta reprezintă unul dintre cei trei piloni ai Uniunii Bancare, alături de mecanismul unic de supraveghere bancară și de schema europeană de garantare a depozitelor bancare.

”Proiectul de regulament referitor la mecanismul unic de rezoluţie stabileşte reguli comune privind declanşarea procesului de rezoluţie şi stabileşte un Fond unic de rezoluţie bancară, ce urmează a fi finanţat din contribuţiile băncilor”, se mai arată în comunicatul MFP.

Uniunea bancară se adresează statelor care au adoptat moneda euro, iar statele non-euro pot decide la rândul lor să adere la această structură. În acest context, a fost abordată și situaţia pieţelor financiare din UE şi posibilităţile de reducere a fragmentării pieţelor. În plus, s-a discutat care sunt etapele următoare pentru implementarea Uniunii bancare şi a unei pieţe financiare competitive.

Cosmina Croitoru