1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:25
No menu items!

ISU confirmă că imaginile prezentate publicului sunt filmate de pompieri la fața locului, după tragedia din Colectiv. Parchetul General a cerut acum imaginile

spot_img

Imaginile sunt ale noastre, sunt filmate de colegii noștri, dar nu au fost cerute punctual, este declarația inspectorului șef al ISU București, Mirel Guță, în cadrul conferinței de presă ținute imediat după prezentarea publică a imaginilor de la Colectiv, după producerea tragediei.

Imaginile au fost filmate de colegii noștri care din 1991 filmează la fiecare intervenție, dar montajul nostru are 5 ore ca durată, iar cel prezentat public doar 20 de minute, a mai spus inspectorul șef al ISU București, Mirel Guță.

De fapt, niciodată nu dăm din oficiu astfel de imagini, ele sunt utilizate doar pentru verificările noastre. Cele pe care le dăm presei sunt blurate, montate, avem niște reguli, se apără șeful pompierilor din București.

Procurorii Parchetului General anunță că nu aveau la dosarul Colectiv filmulețul publicat joi și nici nu știau de existența înregistrării, drept pentru care a fost solicitată Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru a fi pusă la cauza care vizează modul în care au intervenit autoritățile.

„Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică nu au avut la dosarul cauzei înregistrarea video în cauză și nici nu au avut cunoștință de existența acesteia în cursul derulării anchetei penale, care s-a finalizat prin trimiterea în judecată a unui număr șase persoane fizice și două persoane juridice”, transmite Parchetul General, într-un comunicat de presă.

Înregistrarea video a fost solicitată, joi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, urmând a fi valorificată în cadrul urmăririi penale în cauza aflată în prezent pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică, referitoare la incendiul din clubul “Colectiv”.

Procurorii Parchetului General au deschis un dosar deschis ca urmare a plângerii părinților victimelor și supravietuitorilor tragediei, care au acuzat autoritățile de neglijență și ucidere din culpă.

La rândul său, Cristian Radu, prim adjunct al ISU, a declarat că nu au fost identificate indicii care să dovedească încălcări ale procedurii de intervenție la tragedia din Clubul Colectiv, adăugând că amploarea acțiunii a fost fără precedent.

„În toate intervențiile de amploare identificam aspecte care pot constitui aspecte de îmbunătățit. Cred că amploarea intervenției in Colectiv a fost fără precedent – cel puțin pentru mine în ceea ce privește gestionarea unui număr mare de victime. Procedural, nu am identificat aspecte care să arate încălcări ale procedurii de intervenție”, a spus colonelul Cristian Radu, prim-adjunct al ISU, întrebat dacă își reproșează ceva în privința intervenției în cazul Colectiv.

E. Stan